Despre tantrum la noi

Despre tantrum la noi

Episoadele de tantrum/accesele de furie au aparut pe la 2 ani si recunosc ca am fost total nepregatiti!

Nu stiam cum sau daca sa le controlam, nu le cunosteam cauza, nu stiam cum sa reactionam in public atunci cand ele apareau.

De cand Printesa a implinit 2 ani noi am inceput sa ne dam seama ca avem nevoie de alta abordare. Ne-am dat seama ca am facut unele greseli, am pastrat ce era bun si ne-am inarmat cu muuulta rabdare.

Am inceput sa citim mai mult despre aceasta perioada si despre todleri in general. Asa am aflat ca tantrumurile cu care ne confruntam noi, nu sunt doar la noi. Am mai aflat si ca ele pot fi evitate dar daca totusi apar noi trebuie sa avem rabdare, fara calm nu reusim decat sa prelungim momentul.

Mare parte din momentele de tantrum apar cand copilul este obosit, nemancat sau cand este in locuri foarte aglomerate sau solicitante pentru el. Asa era si la Printesa. Dar mai era si altceva: conectarea.

Despre conectarea asta nu iti spune nimeni atunci cand urmeaza sa ai un copil. Toate credem la inceput ca intre noi si puiul nostru se creaza o legatura indistructibila.

Pai nu e chiar asa. Am observat ca dupa o zi la bunica sau dupa gradi, conectarea dispare. Si ea avea nevoie din nou sa fim conectate. Dar nu stia sa imi spuna asta. Asa ca plangea, tipa si se supara din orice. Motivul este simplu:intre cortexul prefrontal (acolo unde se iau deciziile) si sistemul limbic (responsabil cu emotiile) se creeaza o ruptura, o lipsa de conectare intre cele doua si atunci micuta nu mai poate lua deciziile corecte.

Atunci am invatat din nou sa ne conectam. Cel mai usor mod pentru noi este prin joc si prin timp 1:1 cu ea. In momentele noastre de conectare o las pe ea sa aleaga jocul si regulile, facem un schimb de putere.

Are momente in care ma roaga sa il lasam pe tati acasa ca sa fim noi doua. Atunci stiu ca are nevoie de mai multa conectare cu mine. Alteori ma lasa pe mine acasa. Atunci are nevoie de Tati. Acum stim lucrurile astea si e mult mai bine.

Nu au disparut tantrumurile peste noapte. Dar sunt mult mai rare si dureaza mult mai putin. Deci daca o mama care citeste asta si trece fix prin perioada de tantrum: sa stii ca va trece, e ok, ai nevoie doar de rabdare si abordarea potrivita.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

 

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: