Juma’ de om – juma’ de drepturi? Sau cum? 

Juma’ de om – juma’ de drepturi? Sau cum? 

Scrisoare deschisa pentru toti cei care trec pe langa mine si copiii mei.

E de minim bun-simt sa stii ca fiecare OM are dreptul la spatiul lui, la intimitatea lui si ca are dreptul sa zica NU VREAU.

Astia doi ai mei sunt mici (aproape 5 ani, Sofi si 8 luni, Noah) deci pana mai tarziu eu sunt vocea lor. Asa ca draga om care ma vezi pe strada cu copiii te rog urmatoarele:

NU imi atinge copiii. Deloc. Nu, nici macar nu trebuie sa pui stupida intrebare: „Pot sa ii pup si eu un piciorus?”. Nu, nu poti. Asta micul al meu e foarte fascinat sa isi roada carnaciorii de la picioare, si precis nu e singurul. Mainile tale jegoase cu care ai fost in troleu sau ai dat banii la paine n-au ce cauta pe copilul meu. Si nici macar asta nu e cel mai important motiv. Eu cred tare in dreptul fiecarui OM, ca om e si el, nu? Sau daca e mic se pune ca juma’ de om deci juma’ de drepturi? Nu prea cred. Deci jos labele, nici macar explicatii n-am de ce sa-ti dau, dar uite ca sunt draguta si iti ofer credit. E valabil si pentru Sofi, doar ca la ea nu apuci sa atingi ca tipa, muahaha.

NU imi trata fetita de 5 ani ca un om retard cu care trebuie sa vorbesti „pe limba lui” ca sa priceapa. Nu trebuie sa faci glume proaste („Iti iau eu bicicleta, da-mi-o mie”) ca apoi sa te plangi ca nu e educata pentru ca iti zice vreo doua. Educata e, toleranta ei la glume tampite e foarte low doar. Sper ca de ciupit de obraji v-ati lecuit cu totii, nu mai e cazul sa va zic si despre asta, nu?

Scenariu. Vezi o mama ca vine agale spre tine cu doi copii. Cand ajungi in dreptul ei te reversi cu apelative de „vaaai ce bebelus dragut”, „vaaai ingerasulll”, „vai pufosul” etc…. Culmea, de la departare ai vazut o mama si doi copii, de aproape nu vezi decat un bebelus. Eu n-am nevoie sa-mi spui ‘Buna ziua’, dar poate asta mica de 5 ani nu intelege de ce vorbesti doar cu frate-su. Nu, nu-i ea de vina. Il iubeste ca pe ochii din cap, ii da lui ultima lingura de mancare, sticla ei de apa, chiar si jucaria cea noua pentru care a strans bani toata vara si pe care n-a tinut-o decat 5 minute in mana ( va povestesc zilele astea ce si cum). I-a dat-o ca e frate-su, si-l iubeste. Si vi tu nenea sau tanti si mi-o dai peste cap ca n-ai o pereche in plus de ochelari, sau de minte, nu stiu exact ce-ti lipseste mai mult. Si nu ma mai intrebati: E geloasa, nu? Nu, nu e, dar si daca ar fi, cam cum as putea raspunde cand o tin pe ea de mana? Intrebare stupida, din categoria barfa.

In rest eu zic ca suntem o echipa tare draguta si prietenoasa :)). Daca nu ne calcati pe batatura.

Sa ne vedem cu bine si cu lectia invatata: nu pui mana, nu spui tampenii si numeri copiii inainte sa deschizi gura. Ciao!

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

5 thoughts on “Juma’ de om – juma’ de drepturi? Sau cum? 

  1. Da e realita cotidiana instinctul matern e puternic dar de multe ori uitam ca mamele sint leoaice si din dorinta de a mingiia un piciorus dolofan greSim !!!!!!!

  2. cu tot respectul,si eu st mama ,dar nici chiar asa…intr’adevar instinctul de mama isi spune cuvantul dar toate cu masura…Atata exagerare nu aduce bimic bun nici pt mama,nici pt copil… ma rog….fiecare isi creste puiul cum simte

    1. Care parte vi se pare exagerata? Ca refuz sa îmi atingă copilul, ca îmi doresc sa nu facă glume care sa o sperie sau ca îmi doresc sa fie apreciata la fel de mult ca fratele ei?

  3. Sunt de acord cu opiniile promovate in articol; ciudat este ca, datorita unor conceptii de viata similare, sunt catalogata uneori de parintii de bebelusi drept retinuta , au impresia ca nu imi plac prea mult copiii sau nu vreau sa ma joc cu ei. De fapt, in calitate de profesor, iubesc copiii, insa ii tratez ca pe orice alte persoane, nu ca pe niste jucarii insufletite care trebuie sa raspunda automat oricarei forme de afectiune venita din partea unor straini, sa performeze trucuri, sa recite sau sa cante la comanda si sa accepte orice, de la atingeri, la alte forme de manifestare, din partea unor figuri nefamiliare. O atitudine prietenoasa fata de copilul cuiva, un zambet sau un salut, sunt suficiente si necesare pentru a interactiona pozitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: