Am simtit ca vreau sa mor

Am simtit ca vreau sa mor

Era ora 15:32 cand am deschis ochii si am simtit ca vreau sa mor. Imi amintesc cu precizie pentru ca m-am trezit cu frica. Frica teribila sa nu fie ora 17 iar mama sa plece din nou iar noi sa ramanem singuri iar.

Nu puteam sa ma uit spre copiii mei fara sa imi pufneasca siroaie de lacrimi reci pe fata. Ma uitam la Sofia si parca vedeam doar suferinta in ochii ei, ii simteam frica pe care a trait-o cat eu am fost in spital, mila din ochii ei cand a venit sa ma vada si a vazut cat de rau imi era, plina de ace si cocosata de durere. Vedeam gelozia si setea ei de noi doua, tristetea din priviri cand vedea ca nu fac altceva decat sa tin in brate un copil, strain pentru ea, care nu facea altceva decat sa planga si sa doarma.

Mi-am vazut in ea toate durerile mele, toate neimplinirile mele, tot ce ingropasem mai adanc in strafundurile mintii mele ieseau acum valuri, valuri prin ochii ei oglinda.

Am simtit ca vreau sa mor. Nu mi-am imaginat doar, nu am fost doar intr-o stare de amorteala, nu. Am avut gandul in maini, ca si cum l-as putea atinge. Aveam o cocoasa plina de greutati, imi era frica ca n-am sa pot cu amandoi, ca n-am sa reusesc. Dar cel mai frica mi-a fost ca se va duce de rapa tot ce am construit impreuna cu Sofia, toata relatia aia super faina a noastra, in care eram noi doua si restul lumii.

Si ma durea fiecare parte din mine. Nu stiu daca de la operatie, gandurile imi sunt inca neclare. Stiu doar ca ma durea. Stii, timp de 9 luni de zile induri cu stoicism fiecare kg in plus, fiecare vergetura noua, fiecare junghi, nu? Toate astea pentru ca stii ca vine o zi in care bebelusul vine din burta in brate, iar corpul tau isi va relua curbele alea feminine. Doar ca ea nu vine chiar imediat, si desi stiam asta, tot nu voiam sa cred. Voiam sa fiu eu cea de „a fost odata”. Dar in loc sa ma vad pe mine vedeam doar o taietura mare de bisturiu, vergeturi si piele flasca, cearcane si mainile intepate de ace.

Apoi dadeam nas in nas cu el, iubitul meu, care era epuizat. Care nu stia incotro sa se imparta, pe cine sa consoleze intai si pe cine sa ajute. Era tot el, iubitul meu, doar ca acum era la fundul listei de prioritati. Pentru ca era un bebelus, apoi o copila blonda si abia apoi el, dar de unde timp? De unde putere?

Cand le pui cap la cap pe hartie nici unul din motivele astea nu crezi ca te-ar duce pana acolo incat sa vrei sa nu mai fii. Dar atunci asta am simtit. Si m-am speriat. Stiti ce m-a ajutat? Sa spun. Lui si mamei, ca ei erau acolo linia intai de ajutor. Si de acolo mai departe gandul era dus din mine, l-au luat ei si l-au facut bucati.

Depresia doare, depresia te macina pe interior si te distruge. Imi doresc ca daca ati ajuns sa citit acest articol sa stiti ca imi doresc sa nu treceti si sa nu fi trecut niciodata prin asta. Dar stiu si ca multe dintre voi va regasiti in povestea mea. Spuneti cuiva, oricui. Nu tineti in voi. Gandurile sunt parte din noi, daca nu le dam afara, ele raman acolo si macina bucati din sufletul nostru.

A trecut aproape un an de cand l-am adus pe lume pe Noah. Simt ca abia acum am putut sa dau afara tot ce am strans atunci si sa impart cu voi. Imi doresc mult sa stiti ca nu sunteti singure, ca mai e macar una pe lumea asta care a simtit ca voi. Si ca uite, acum sunt bine. O sa fii si tu, sunt sigura!

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu

Prima noastra poza in patru, de la lansarea mokoFUN

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

8 thoughts on “Am simtit ca vreau sa mor

  1. Sunteți o familie frumoasă!
    E bine că ai avut un sprijin în persoanele dragi.Si ai mare dreptate, trebuie dat afară gândul, sentimentul acesta ce macină…
    E greu la început…
    Sunt multe mame care trec prin asta și pentru copii până la urmă se găsește puterea de a trece peste!

    1. Pentru copii avem puterea sa trecem e adevarat, dar e important si cum trecem prin asta. Multumesc mult, sa mai treci pe aici:D

  2. Și eu am trecut prin asta. Era primul copil, nu știam ce sa ii fac, dar mi era teama sa rămân doar eu cu ea, aveam impresia ca tot ce fac fac prost, ca nu sunt în stare de nimic. Ma apuca plânsul și dacă îmi ziceai da te mai încolo. E foarte greu la început, dupa naștere. Am avut noroc ca prima luna am stat cu mama, soțul și soacra. Ma simțeam neputincioasa. Bine ca în câteva luni mi a trecut. Nu as fi crezut ca o sa patesc asa ceva.

    1. Ce povestesti tu am patit si eu la prima nastere. A fost incredibil de dureros si atunci. Dar acum parca s-a inmultit durerea. Sa ii multumim lui Dumnezeu ca suntem bine.

  3. Cred ca sunt starile,trairile si nelinistea din sufletul fiecarei mamici, doar ca sunt foarte putine in stare sa admita asta.Iar cand vezi ca la ele totu-i roz,n-a durut nimic,copilul nu plange mai sunt si foarte odihnite ,ti se pare ca doar tu ai o problema asa ca alegi sa taci.
    Ma regasesc perfect in textul tau si tind sa cred ca si alte mamici fac la fel.❤

  4. M.am vazut in oglinda, aceleasi sentimente aceleasi trairi, acum mi.am dat seama ca nu sunt singura care a simtit asa la un moment dat. A durut mult asa e stiind ca lasi un suflet acasa mic care nu stie cum e fara tine si esti acolo.pt a primi alt suflet fara de care nu vei sti cum e sa traiesti. La mine au trecut aproape 4 luni de atunci, m-am descurcat singura si sper sa reusesc pana la capat, ma ajuta si sotul dar doar seara cand este acasa. Este extraordinar de greu dar ma incurajez singura si stiu ca merita.

  5. Cred ca suntem foarte multe mamici ce am trecut prin asa ceva si inca trecem .Baietelul meu are 1 ani 1 saptamana acum , este destul de marisor ! Dar prin ce am trecut in primele luni de viata a lui este greu de spus in cuvinte ! Am plans si inca plang foarte mult este modul meu de a ma descarca ! L-am nascut la 30 de ani , unii ar spune ca este putun cam tarziu , ai multumesti Domnului el stie mai bine. Primele 2 saptamani a fost ok dar dupa aceea a inceput calvarul , a avut colici , plangea foarte mult mai ales noaptea ! Incepea pe la 8 si pana la 4 dimineata nu tacea ! Il plimbam toata noaptea cu masina seara de seara de faceam plinul la 2 zile ! Ma simteam neputincioasa , credeam ca am facut o greseala ca nu sunt in stare sa am grija de el ! Plangeam cu el in brate ! Sotul incerca sa ma calmeze , eu ma rasteam la el si il acuzam ca este vina lui ……Cred ca cel mai mare soc al meu a fost ca nu am avut pe nimeni langa mine .parintii si sora mea locuiesc in UK iar scumpa mea soacra nu a venit deloc in tot acest timp la noi nici ce l putin sa l vada pe singurul ei nepot ! M am simtit singura parasita foarte greu a fost ! Dupa ce au trecut colicii vreo 3 luni a fost ok dupa au inceput dintisorii ! Nopti nedormite ….am uitat sa spun ca de la 4 luni adica de asta primavara pana pe la sfarsitul verii nu dormea decat in carut ziua afara si plimbat , dar nu plimbat incet alergam cu carutul d3 curgeau apele pe mine ! Scumpa mea soacra nu a venit o data sa l plimbe…..si acum ami este foarte greu suntem in perioada de d3scoperiri , vrem sa mergem , mai avem si dintisorii ! Eu sunt obosita si fizic si psihic , dar ma lupt din greu pt copilul meu ! Acum 3ste mai bine , m am mai ingrasat putin ! Cand am nascut aveam 65kg dupa 4 luni de la nastere aveam 42 kg , pe baza de stress de mancat mancam fiinca i am dat piept pana la 11 luni , acum am 46 kg ! Greutatea mea normala fiind 51 sau 52 kg nu am fost nici o data mai grasa de atat! Stiu ca este o depresie si va dura pana voi fii ok dar lupt incontinuare si sper sa fie ok ! Multumesc celor care au avut rabdarea necesara sa citeasca ! Tot binele din lume

    1. Știu, Draga mea. Este greu, dar ai încredere in tine și sa știi ca Dumnezeu niciodată nu ne da mai mult decât putem duce. Ești din București? Poate ne putem vedea, ți l mai iau puțin din brațe cât sa respiri😬

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: