Parintele intreaba, specialistul raspunde. De ce mint copiii?

Parintele intreaba, specialistul raspunde. De ce mint copiii?

Stiu ca si experienta personala poate ajuta uneori, dar si mai mult cred ca ajuta informatia venita de la specialisti. Noi, bloggerii, avem acces la informatie un pic mai usor decat dvs, asa ca am considerat parte din responsabilitatea mea sa dau mai departe. Incepand cu luna ianuarie, in prima sambata a fiecarei luni, vom avea un articol-interviu semnat de un specialist, parintele intreaba-specialistul raspunde.

Vor fi subiecte diverse, cu raspunsuri din toate domeniile: psihologi, nutritionisti, medici pediatri, etc. Daca aveti voi un anumit subiect de la care ati vrea raspunsuri din partea unui specialist, puteti sa imi scrieti iar eu am sa incerc sa aduc la voi raspunsurile.

Dam startul cu un subiect care ne da batai de cap de ceva timp, minciuna. Raspunsurile vin de la Gabi Maalouf, expert in reprogramare neurolingvistica si blogger la www.gabrielamaalouf.ro .

 

1.Copiii mint sau pacalesc? Cand incepe minciuna si cand se termina pacaleala?

Știință ne spune ca pana in jurul vârstei de 7 ani, copiii nu fac distincția clară între minciuna, joc sau fabulație. Copiii inventează foarte mult, crează povesti și lumi imaginare, toate acestea făcând parte din procesul lor de a intelege lumea, cauzele și efectele, limitele, posibilitățile și oportunitățile. Tocmai pentru ca ei nu cunosc foarte bine consecințele sau efectele reale ale unui scenariu imaginar sau ale unui joc ce lui ii poate aduce beneficii, copiii decid sa meargă înainte cu povestea. Adică nu înțeleg grija reala a mamei dacă micuțul spune ca se simte foarte rău doar pentru a nu merge la grădinița.

Pentru el metoda inventiva de a scapă de o situație neplăcuta are drept efect imediat ieșirea lui de acolo. Copiii nu merg mai departe către alte posibile repercursiuni. Pentru el totul este o mică păcăleala și nu intelege grija sporită a părintelui fata de posibilitatea ca el sa se transforme intr-un “ mic mincinos”. Neluate măsuri la timp, după vârsta de 7-8 ani, minciuna este înțeleasă ca atare, tehnica utilizatorului este foarte bine pusa la punct, iar prevenția se transforma deja in tratament.

2. Cum ne convingem copiii sa fie sinceri cu noi?

Este foarte ușor sa delimitam fabulația ca impuls creativ de fabulație ca mijloc de evadare dintr-o problema. De aceea este bine sa nu etichetam copilul drept “ mincinos”.
Dacă micuțul nostru este creativ și inventează mereu scenarii de poveste, este foarte posibil ca aceasta sa fie o abilitate importanta a lui, ce l-ar putea conduce către o cariera de artist, inventator, etc. In aceasta situație, ar trebui sa îl lăsam pe micut sa vadă ca am înțeles ca a creat o situație imaginara și sa ii lăudam abilitatea. Este contraindicat, as zice, sa intram in acest joc ca și cum vedem sau credem și noi aceste lucruri, pentru ca noi am minți.

As prefera sa spunem ceva asemanator cu:
“ Wooow…tu îți imaginezi ca perdelele sunt o padure! Vai, zici ca dacă mergem acolo vom găsi dinozauri? Ai o imaginație tare plăcută! Felicitări! Dacă vrei ma joc și eu cu tine, dar va trebui sa îmi spui unde și ce anume îți imaginezi.”

Odată intrați acolo, putem aduce și noi elemente noi in joc. Atunci copilul va știi ca ii accepți, validezi și chiar te bucuri de calitatea lui.

3. Cum ar trebui sa reactionam atunci cand ne dam seama ca al nostru copil a spus o minciunica?

Dacă micuțul intra intr-o poveste imaginara pentru a scapă dintr-o situație neplăcuta, atunci e bine sa nu trecem cu vederea.
Ceea ce fac eu cu ai mei copii și ii sfătuiesc și pe cei care vin in terapie este următorul lucru:
1. Întăresc faptul ca eu sunt o persoana care aprecieaza adevarul.
“ Iubita/ul mea/ meu mie îmi place sa aud mereu adevarul, indiferent despre ce e vorba.”
2. Asigur copilul ca nu va fi certat/ pedepsit
3. Ii spun ce cred eu despre situația respectiva.
“ Eu nu cred ca este foarte corect sa smulgi jucării din mana cuiva. Mie nu mi se pare in regula sa adresezi cuvinte neplăcute cuiva.”
4. Ii dau șansa sa repare și îmi ofer sprijinul dacă are nevoie:
“ Cum crezi ca am putea repara aceasta situație, pe lângă scuze? Sa îmi spui dacă ai nevoie de ajutorul sau sprijinul meu.”
Toate acești pași ii conferă micuțului ideea fixa ca toți oamenii greșesc, iar soluția nu este pedeapsa, ci felul in care ne mobilizam sa reparam.
Daca reușim sa ne adaptam acțiunile, in mod proactiv, iar nu reactiv fata de situațiile diferite in care micuțul fabulează, atunci vom reuși sa avem copii sinceri cu voi, indiferent de ceea ce au experimentat.

4. Exista cauze anume care fac copiii sa ne minta sau este pur si simplu o etapa din dezvoltarea lor?

O etapa in dezvoltarea lor este, cum spuneam la început, imaginația și creativitatea cu scop de a testa limite, posibilități, oportunități, cauze-efect.
Minciuna spusa voit, înțelegând exact motivația, scopul și efectul vine de cele mai multe ori din următoarele situații:
a. Minciuna se învață! De la cine? De la noi părinții, in prima faza. Văd ca respectam anumite reguli doar in societate, acasă nu. Le mai spunem sa zică vecinului ca nu suntem acasă. Ii rugam sa nu povestească ceva anumitor persoane sau sa zică ca nu s-a întâmplat. Ii mai păcălim pe frățiorii mai mici, iar cei mari realizeaza ca și ei au primit tratament asemanator. Dacă experimentează jocul( la început e un joc) și le iese, nimic nu ii mai oprește.
b. Lipsa de atenție ii determina sa joace anumite roluri: de bolnavior, spre exemplu, dacă știe ca primește ce își dorește in astfel de momente. Este o situație destul de periculoasa pentru ca determina intrarea in stare de victima și in continuare ca adult. Același lucru se poate întâmpla și cu jocul de roluri pentru a se integra in grupurile de prieteni.
c. Copiii mint ca urmare a etichetării drept “ mincinos”. Dacă tot ii spun toți ca e mincinos..de ce sa nu o facă? Ieșirea din aceasta stare nu este niciodată etichetarea, având efect fix opus.
d. Copiii mint de frica. Dacă sunt foarte certați sau chiar agresati fizic, creierul lor generează o ajustare creativa ( minciuna) care sa ii salveze din anumite momente dificile. Copiii învață ca adevarul poate sa le facă rău, ceea ce este foarte trist.
e. Supraprotectivitatea ii poate face pe unii copii sa minta. Dacă știu ca părinții se panicheaza de la orice durere minora a lor, ii duc la doctor, analize, etc., micuții prefera sa nu mai spună. Am întâlnit cazuri in care anumite boli sau răceli s-au agravat pentru ca micuții au spus ca nu ii doare nimic, ca nu au nicio problema.

5. Daca stim cu siguranta ca cel mic a mintit, ce facem? Ii spunem ca stim sau o luam pe ocolite?

La aceasta întrebare, as relua pașii de la răspunsul numărul 3. Pentru copii este foarte important sa își știe părinții fericiti, iar dacă starea ta de confort depinde de sinceritatea oamenilor atunci copiii își vor dori și vor fi dispuși sa facă acest lucru pentru părinții lor.

6. Daca ar fi sa numesti cel mai important lucru pe care un parinte l-ar putea face pentru a crea o relatie bazata pe sinceritate intre el si copil, care ar fi acela?

– Dragostea necondiționată. Asigurarea ca înțelegem faptul ca oamenii greșesc și ca acest lucru nu are nicio legatura cu iubirea pe care le-o purtam. Este important ca micuții noștri sa știe ca sunt iubiți și când fac năzbâtii, iar părinții lor le sunt alături in procesul de reparare.
– Exemplul personal. Prelegerile noastre pe tema adevărului nu au nicio valoare dacă noi nu suntem sinceri, iar minciuna face parte din rutina noastră.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: