Toți copiii au nevoie de bunici. Chiar si cei mari.

Toți copiii au nevoie de bunici. Chiar si cei mari.

Aveam cu totul alt articol pregătit pentru astăzi, dar viața se întâmplă și într-o secundă ne dăm seama că lucrurile care contează defapt trec pe langă noi fără să le vedem cu adevărat.

Pe bunicii din partea tatălui nu i-am cunoscut. Bunicul s-a stins cu ceva ani înainte ca eu să mă nasc iar pe bunica am văzut-o o singură dată când aveam 4-5 ani. Ei locuiau langă Bagdad, iar din păcate distantă și regimul din țară la vremea aceea nu au făcut posibil ca eu să o am aproape.

În schimb cu bunicii din partea mamei am multe amintiri frumoase și multe veri petrecute la ei, în Timișoara. Cu bunica care îmi făcea langosi și cu bunicul care mereu era în bucătărie și calcula și scria cifre în documente ce pe vremea aia mi se păreau imposibil de descifrat.

A fost contabil, când ajungeai la ei în fața ușii scria cu litere de o șchioapă “Expert contabil R.I.”. Mi se părea o chestie tare importantă, să ai plăcută cu numele tău la intrare.

În casa bunicii erau mereu flori, multe flori, trandafiri uriași cum nu mai văzusem până atunci. Serile erau de rummy, venea mereu tanti Ica, prietena bunicii, iar eu jucam cot la cot cu mama. Știam regula, că nu trebuie să ne bucurăm când pierde bunicul că altfel se lasă cu supărare. Era un om tare mândru.

Știați că am avut un iepure? Adus în cutie de la Timișoara până la București cu trenul, cumpărat de bunicul dintr-o piață. N-a scăpat de gura mea până când nu mi l-a luat.

Am avut și o pisică. Am venit de afară cu ea în buzunar și bunica a fost cea care a pus vorbă bună la mama ca să o păstrez. Tot ea, bunica, stătea ore în șir să îmi facă masaj la picioare și să mă scarpine pe spate. Chiar dacă o dureau mâinile, chiar dacă era și ea obosită, niciodată nu-mi spunea gata.

La nuntă mea au venit amândoi de departe, imbrăcati la patru ace, să își vadă nepoata la altar. Bunica a stat să o păzească toată noaptea pe Sofi, în camera de hotel de langă restaurant. N-a vrut să se miște de acolo, i-a vegheat fiecare respirației și fiecare mișcare.

Nu știu cum au fost ei ca și părinti, dar ca bunici au fost minunați. Acum o mai am doar pe bunica. Bunicul s-a dus către o lumea mai bună astăzi.

Acum tot ce pot să fac pentru el este să păstrez amintirile astea care nu se pot cumpăra și să avem grijă de bunica.

Păstrati bunicii copiilor voștri aproape, oricum ar fi ei. Amintirile pe care le vor avea împreună sunt de neprețuit. Avem nevoie în viețile noastre și ale copiilor noștri de oameni ca altă dată.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

 

Spread the love
  • 37
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

One thought on “Toți copiii au nevoie de bunici. Chiar si cei mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: