Copilă născută să vindece bucăți din mine….

Copilă născută să vindece bucăți din mine….

Noi, părintii, avem un mare bagaj în spate. Toți, fără de excepție. Unii din noi știu cum să îl ducă astfel incât să nu-i simtă greutatea, alții ba chiar l-au deschis și au început să pună pe raft, în ordine, toate gândurile și emoția strânse acolo în timp.  Dar mai sunt unii, ca mine, care îl cară în spate fără să știe ce să facă cu el. Până acum ceva timp nici nu știam de la ce mă doare uneori atât de tare. Până într-o zi când m-am lovit de el.

Am dat atunci nas în nas cu cele mai mari frici, cu cele mai ascunse trăiri, pe care credeam că le-am îngropat demult. Nu e prea greșit, pentru că defapt asta făcusem. Îngropasem fără să vindec, iar asta e ca o rană care s-a vindecat la suprafață dar în interior mănancă viermii.

Probabil că l-aș mai fi dus mult timp așa, dacă n-ar fi fost minunea asta de copilă parcă născuta să vindece bucăti din mine.

Am mers la terapie împreună cu ea, mi-am dat seama că nu mai pot să duc singură bagajul meu și că am nevoie de cineva obiectiv care să îmi arate cu degetul ce nu fac bine. Doar că, în momentul în care m-am așezat pe scaun am rostit propoziția care mi-a schimbat complet viață de atunci:

 

 “Proiectez în copilul meu întreaga mea viață și copilărie”. 

 

De la cuvintele astea am început să văd tot, au fost ca un văl care mi-a ținut umbră până atunci și care acum a căzut lăsand loc luminii.

Știu că articolul acesta probabil ar fi mult mai “citit” dacă aș povești în detaliu tot ce am simțit atunci, doar că nu acesta e rostul lui. Văd mulți părinti în jurul meu care se plâng de copiii lor, care cer mai mult și văd cu ochi mari micile greșeli pe care ei le fac, dar închid imediat ochii atunci când copilul reușește ceva. Părinti care cer tot mai mult, care zic “dacă eu n-am reușit, măcar să o facă el”.

Nu le știu pe toate și mai am drum lung până în punctul în care să pot da sfaturi. Doar de un singur lucru sunt sigură, copiii sunt perfecți. Iar fiecare încercare de a noastră de a îi modela, după dorințele pe care le avem sau care ne-au rămas neîmplinite, nu face altceva decât să omoare puțin câte puțin din perfecțiunea lor și să le steargă bucăti din drumul pe care ei ar trebui să o ia. Unii din ei reușesc să găsească cărarea, alții se pierd pentru totdeauna.

Și nu vorbesc despre ce vreau să fie când va fi mare, ci despre lucruri mărunte. Vă dau un exemplu de la noi din casă, poate vă ajută. Eu n-am avut niciodată prieteni mulți, dar cumva mereu mi i-am dorit. Și mult timp am împins-o pe Sofia de la spate să își facă prieteni, să se facă plăcută. Până într-o zi când mi-am dat seama că e suficient să ai și un singur prieten, dar care să știi că e unul adevărat. Și mai cred că dacă acasă e rai, n-ai de ce să mai cauți în altă parte.

Sper să găsiti în voi curajul să deschideți valiza și să puneți lucrurile la locul lor. E un proces lung și anevoios, dar care te face să respiri alt aer..

 

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu

 

Spread the love
  • 133
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: