15.03

15.03

Nu știu dacă sunt cel mai cel om care crede în semne, dar oricum sunt undeva sus de tot în top. Să vă povestesc.

Încerc de două, trei zile să scriu un articol. Știam exact despre ce vreau să fie doar că așezam propoziții și fraze și cumva nu ieșea deloc ce îmi doream. De ce? Pentru că nu era momentul lui. N-aș fi putut să vă explic așa de bine dacă n-ar fi fost și întâmplarea de azi, poza probabil că ați văzut-o deja pe Facebook.

Dacă sunteți pe aici de mai mult de 3 zile sigur știți că îmi place să citesc, cam orice. Nu cred că există cărți proaste, pentru că în fiecare volum există acolo parte din cel care a scris-o. Poate doar să fie nepotrivite pentru momentul și starea noastră atunci când o deschidem.

Țineți pasul cu mine, vă rog, pentru că urmează o serie de evenimente care pe mine m-au uimit, iar ăsta nu-i puțin lucru. Anul trecut de ziua mea am primit cadou de la socrii mei un curs de scriitură, cel susținut de Liviana Tane, click pe numele ei dacă doriți detalii. Nu pot să zic că am plecat absolut fascinată (Liv, please don’t hate me), dar a schimbat ceva în mine și culmea, nu despre așezarea cuvintelor a fost vorba. Mi-a făcut un duș cald-rece-cald și m-a trimis să cumpăr o carte, cică prima care îi vine în minte atunci când i se cer recomandări – Dulcele bar, scrisă de J.R. Moehringer, o carte despre o casă de căcat, asta am reținut atunci.

Zgarcită puțin cum sunt, am zis că n-are rost să plătesc pentru ceva … de căcat, dar totuși, pentru că îmi place Liv și pentru că altele, am zis că un drum până la bibliotecă tot merită.:)) Am citit mai puțin de un capitol, și am pus-o frumos în raft. Dar n-am returnat-o. Dacă n-ați pierdut incă șirul evenimentelor știți că asta era anul trecut, în mai. Aproape un an de zile. Până acum o săptămana sau două, când am rămas fără cărți noi la orizont și am zis să îi mai dau o șansă.

Am reușit să trec de primele 5 capitole (cred) și am dat peste asta:

“Nu am să îmi fac griji pentru ceva ce nu se va întâmpla niciodată”.

Cu asta în minte ne întoarcem puțin în decembrie, când vă povesteam că lucrăm intens pentru a deschide o fabrică de bijuterii, o linie de turnare completă. Pentru ca visul ăsta să fie posibil aveam nevoie de un spațiu al nostru. După ce l-am căutat foooarte mult, am achitat în decembrie avansul pentru el, iar azi era ultima zi în care mai puteam să achitam diferența. În ultimele săptămâni ne-am perpelit amândoi de pe o parte pe alta, ne-am sufocat de griji și noi și familia extinsă. Până când am citit fraza asta din cartea asta:

“N-am să îmi fac griji pentru ceva ce nu se va întâmpla niciodată”

And so i did! Exact ca autorul, de fiecare dată când grijile m-au măcinat am spus în gând asta și un “Doamne ajuta” și mă linișteam.

De la un curs, la o casă de căcat, la un spațiu cumpărat. Mai pot eu să spun că lucrurile nu se întâmplă cu un motiv?

Și bonus, acum 5 ani pe vremea asta semnam primul contract important, cel care ne lega destinele. Sigur nu vom uită ziua asta niciodată.


Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

One thought on “15.03

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: