Primul tantrum al copiluașului. Ce fac?

Primul tantrum al copiluașului. Ce fac?

Cât am clipit și am băut un pahar cu apă, bebelușul meu a devenit băiețel. Dacă încă mai trăgeam de timp și speram că mai am o perioadă bună, atunci când a făcut și primul tantrum (criză de furie) a fost oficial. La Sofi eram puțin nepregătită atunci când s-a întâmplat dar acum, așa cum spunea și Miruna AICI, sunt expertă ). La vârsta și în cazul lui, tantrumurile apar și din cauza frustrării că încă nu poate să îmi comunice ce dorește, iar eu (cap sec) nu înțeleg.

De exemplu: își dorea foarte tare să urce pe topogan, îl ajutam, iar când ajungea sus era foarte nemulțumit. Mi-a luat cam jumătate de zi să îmi dau seama că el defapt voia să rămână sus, nu să alunece înapoi. Cap sec, v-am spus. Și atunci băiețelul acesta blond și incredibil de isteț, ajungea pe tartan unde, întins pe burtică, dădea din mâini și din picioare de parcă era scos dintr-un clip de pe Youtube. Se mai oprea din când în când să vadă dacă are toată atenția mea, iar apoi continua.

Știu că pentru părinți aceste episoade pot fi extrem de frustrante, simți că pierzi controlul și revin în noi emoții despre care poate nici nu știam că mai există. Dar este o perioadă foarte importantă, asta până la 3 ani, în care noi trebuie să fim tari pe poziții și blânzi în același timp.

Eu am învățat că oricât de obosită sau lipsită de chef aș fi (pentru că da, uneori chiar n-avem chef de așa ceva) e mai bine să îmi păstrez calmul decât să răbufnesc. De ce? Pentru că micuții ăștia ai noștrii se lasă ghidați de neuronii oglindă, adică se comportă și reacționează exact așa cum văd la noi.

Să luăm exemplul de mai sus drept studiu de caz. De fiecare dată când se întâmplă, mă așez pe jos lângă el și îi vorbesc încet. Îl întreb ce l-a supărat, îi explic că eu nu înțeleg ce își dorește el deși aș vrea, și îl invit să mai încercam o dată. Întind brațele spre el și îl întreb dacă vrea să vină la mine. În 90% din cazuri vrea, pentru că unde e mai bine să fii supărat dacă nu în brațe la mama? Îi vorbesc și îi exlic, pentru că deși nu cred că înțelege tot, vocea mea calmă îl liniștește și îl asigură că va fi bine. Apoi pornim amândoi din nou să încercam să vedem ce nu ne-a ieșit de prima dată.

Au existat însă și cazuri în care știam precis ce își dorește, dar știam că nu îl pot lasă pentru că este periculos sau nepotrivit pentru el (să alerge în direcția leagănelor, să stea într-un caca de câine, din astea ) ). Atunci e nevoie de muuulta răbdare din partea mea. Pentru că el încerca iar și iar, apoi renunță doar pentru ca în următoarele 5 minute să încerce din nou. Până la urmă înțelege, cel puțin până a două zi, când o luăm de la capăt. Acum de exemplu e foarte convins că toate suzetele din lume îi aparțin exclusiv lui, așa că devine tare supărat când vede că un copil are o suzetă proprie.

Și ca să nu vă puneți mâinile la cap și să vă gândiți că sunteți niște mame tare rele, să știți că nu sunt nici eu așa calmă și răbdătoare în fiecare zi, toată ziuă. Oameni suntem și greșim, cred că important e să știm când n-am făcut bine și să ne cerem iertare. Chiar și copiilor, de unde altfel să învețe să își ceară la rândul lor iertare atunci când greșesc?

 

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: