CUM MI-AM FERIT COPIII DE VIROZELE DIN GRADINITA.

Știți cum se zice ca de ce ți-e frica nu scapi? Cam asa și cu frica părinților ca ai lor copii vor veni de la grădiniță cu tot felul de boli. Eu speram din tot sufletul ca atunci când începe grădiniță sa am norocul ca Sofia sa vina acasă cu cât mai puține. Și chiar asa a și fost, înafară de câteva viroze ușoare, n-a avut nimic deși în grădiniță a fost scarlatina, rujeola, varicela și cred ca toți stafilococii și streptococii posibili. Cred ca a fost și ceva noroc la mijloc, dar știți ce e și mai important? Startul pe care îl dai copilului în primii ani de viata. Pentru ca da, pregătirea pentru o imunitate crescuta începe de la naștere defapt.

Știu, știu, probabil ca ați auzit deja peste tot treaba asta dar credeți-ma ca e tare important. Eu am făcut doua lucruri pe care le consider foarte importante pentru imunitatea copiilor. Stiti ca mereu va recomand sa ascultati povesti si sa luati din ele doar ce se potriveste pentru dumneavoastra, dar sa cereti mereu si sfatul medicului. Un articol foarte interesant despre imunitatea copiilor puteti citi AICI, si va recomand sa o faceti. Doamna doctor Doina Anca Plesca, medic primar pediatru cu supraspecializarea in domeniul pneumologiei pediatrice, director al departamentului de pediatrie din cadrul Facultatii de Medicina de la UMF ”Carol Davila” si managerul spitalului Clinic de Copii ”Victor Gomoiu” a răspuns pe înțelesul tuturor într-un interviu pe aceasta tema.

Alimentatie echilibrata

Eu prin alimentație echilibrata înțeleg asa: fructe și legume cât cuprinde, lactate și carne pe cât posibil din surse sigure. Am avut puține reguli cu cei mici în ce privește alimentația. Nu le-am dat prăjeli și zahar pana la 3 ani și am respectat programul de masa. Și cam atât. Dacă ma cititi de ceva timp știți ca nu sunt omul extremelor, îmi place sa cred ca nimic din ce e dus la exagerare nu poate fi sănătos pe termen lung.

Știu că există și copii care pot sa fie mofturoși, dar asta nu cred ca poate sa fie o scuza pentru părinți. Vorbesc din experiența, Sofia a fost și este un copil pretențios când vine vorba despre… orice. Am preparat și aruncat la gunoi multe farfurii cu mâncare, dar niciodată n-am renunțat. A ajutat mult sa ii povestesc de ce este important ca noi sa mâncăm un aliment sau altul, ce beneficii aduce și de ce, toate explicate pe înțelesul ei.

Un alt factor, decisiv as spune, în ce privește alimentația copiilor este propriul exemplu. Regula ce funcționează în orice situație, nu doar atunci când vorbim despre mâncare. Dacă farfuria mea sau a tatălui ar fi fost plina de cartofi prăjiți sau desert la fiecare masa, toate explicațiile din lume n-ar fi ajutat la nimic. De ce sa mănânc eu legume dacă mama și tata nu o fac? Și uite ca ei sunt bine sănătoși. Gândiți-vă și la asta atunci când va așezați la masa, știu ca multi părinți cred ca ai lor copii sunt încă mici și nu înțeleg. Exista într-adevăr o perioada în care nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă în jurul lor, dar cu siguranță nu ne anunță atunci când aceasta etapa se termina. Asa ca zic sa fim pregătiți din timp.

Prof. dr. Doina Plesca: In primul rand, o nutritie sanatoasa incepe printr-o educatie corespunzatoare, astfel ca parintii trebuie sa fie informati despre importanta alimentatiei naturale in protectia antiinfectioasa. Prin intermediul unor componente cu rol imunomodulator, sistemul de aparare al copiilor se intareste.

In cazul copiilor 1-3 ani se recomanda o alimentatie diversificata, sanatoasa si echilibrata, bogata in legume, fructe si proteine de calitate.

Programul de somn

Mulți din prietenii noștri ma întreabă cum am făcut ca cei mici sa aibă un program fix de somn. Nu am făcut nimic în mod special, doar am respectat niște ore fixe de culcare în funcție de vârstă. Sofia pana la 4 ani se culca în fiecare seara la ora 19. Recunosc ca a fost dificil de foarte multe ori pentru noi, a însemnat sa renunțăm la multe ieșiri sau evenimente pentru ea. Dar sacrificiul asta a meritat pe deplin. Un copil odihnit este în primul rand un copil sănătos, corpul lor la vârste fragede are nevoie de foarte multa odihna. Foarte mulți copii fac tantrumuri sau trec prin perioade dificile de gestionat și din aceasta cauza. Cred ca oricine e părinte știe ca atunci când copilul e obosit, nu prea ai ce negocia cu el.

Știți bine ca eu sunt de părere ca tot ceea ce sunt sau devin copiii noștri ni se datorează în proporții uriașe noua. E greu de purtat aceasta vina, dar atunci când aducem pe lume un copil trebuie sa ne asumam și responsabilitatea de a ii oferi cel mai bun start în viata.

Prof. dr. Doina Plesca: Un element important in limitarea episoadelor de infectii acute respiratorii si digestive il reprezinta, pe de o parte preventia, si pe de alta parte adoptarea unor masuri care sa permita dezvoltarea normala a copilului in primii 3 ani de viata. In acest sens, este important ca parintii sa ia mai multe masuri, precum: educatia parintilor cu scopul de a asigura o alimentatie diversificata, echilibrata, bogata in legume si fructe; igiena somnului; expunerea la mediul inconjurator si respectarea calendarului de vaccinari, imunostimularea.

Exista foarte multe subiecte unde puteți negocia cu copiii, le puteți oferi mana liber la alegerea hăinuțele, de exemplu. Dar singurele subiecte unde eu nu accept negocieri sunt cele despre sănătatea lor. Și deși alimentația și somnul copiilor nu au efecte imediate, pe termen lung însă au. Mai multe despre cum sa intariti sistemul imunitar al copiilor dumneavoastra puteti afla si de pe www.aptanutricia.ro

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: