Râd copiii de tine.

Râd copiii de tine.

Cred ca zilele astea am auzit aceste vorbe mai des decât am băut apa. Și apa beau chiar destulă.

Eu nu sunt cea mai calma și nici cea mai empatica persoana pe care o cunosc, dar lucrez la asta. Primul lucru care îmi trece prin cap când aud părinți sau bunici spunând asta e sa ii las în fundul gol în mijlocul parcului, rușinați de-adevăratelea.

E doar un gând, nu prea frumos, dar știți ca eu sunt sincera cu voi chiar și când nu-s perfecta, adică foarte rar :)). Glumesc, în caz ca nu era evident.

Revenind la oile noastre, îmi dau seama ca schimb la schimb nu e o idee tocmai bună, nu în cazul asta. Dar tare mi-aș dori sa am o forță asa și sa ii strâng în brate pe micutii care se uita cu ochii umezi către omul lor și nu înțeleg cu ce au greșit.

Azi, o bunica în parc cu o nepoțica de nici 2 ani, se chinuia tare sa o liniștească. Fetita văzuse o jucărie și o voia neapărat. Doar ca nu era a ei iar părintele (atenție, nu copilul) proprietar ținea morțiș sa ii facă educație. Bunica era disperata, fetita avea cred ca peste jumătate de ora de plâns și de ținut ba în brate, ba în căruț. În același loc, cu jucăria buclucașă sub nas.

A încercat bunica din toate, doar ce trebuie nu. Cum trecea un copil pe lângă ele cum ii spunea:
„Uite ce râde de tine”
„Uite ce rușine e ce faci”

Uite ce, uite ce. Nu o judec pe bunica, chiar deloc. Știu ca se poate și mai rău. Totuși, în disperarea momentului și-a păstrat calmul și a încercat sa o consoleze cum a știut ea mai bine. Vine dintr-o generație unde „mi-e rușine” e bine înrădăcinat și aproape imposibil de scos.

Dar la noi nu. Nu e rușine sa plângi, sa te superi, sa nimic. Când ești mic sigur nu, dar nici când ești mare. Nu vreau să vă dau citate din cărți de psihologie, nu sunt în măsura și nici nu vreau.

Doar imaginați-vă că veniți supărate tare acasă (insert aici cea mai mare supărare pe care ați simțit-o recent), vă luați soțul în brațe și plângeți cu lacrimi de crocodil. Na, ce ați prefera atunci? Să vă spună că e rușine? Că sunteți urâtă tare când plângeți? Sau ați vrea să vă țină strâns la piept și să vă spună că e acolo pentru dumneavoastră? Să vă asculte supărarea sau să vă pună căluș la gura?

Și uite de asta nu e rușine să plângi. Și uite de asta nu râde nimeni de nimeni. Că e bine să plângi când ai nevoie.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: