Câți bani îți trebuie ca să mergi în parc? Mulți!

Noi în majoritatea zilelor ieșim în parcul de lângă casa. Pentru ca e mai ușor asa pentru mine și copiii au aici deja prieteni vechi.

Dar din când în când ieșim sa exploram orașul. Nu cred ca pot sa numesc nici măcar un parc mare în care sa nu existe buticuri cu jucarii, chipsuri, dulciuri și alte prostituțe.

Mi se pare tare nedrept. Și pentru părinți dar și pentru copii. Cu Sofia deja e ușor, ea știe ca nu cumpărăm de la astfel de magazine decât apa, și aia doar în caz de urgenta. În primul rand pentru ca nu găsești nimic bun de luat de acolo și pentru ca am învățat-o și pe ea ce înseamnă supra preț.

Ca și antreprenor înțeleg nevoia de a câștiga în plus, dar nu asa. Și nu abuzand de emoțiile părinților și în special de cele ale copiilor. E foarte greu sa ii explici unui copil mic de ce nu cumperi jucăria X sau ciocolata Y fiarta în soare. De bon fiscal nu mai discut.

Plus ca, uneori as vrea sa pot ieși cu copiii în parc fără să calculez un buget pentru asta. Poate mulți cred că mai bine învățăm copiii sa nu ceară, că sunt și vânzătorii aia oameni și din asta trăiesc. Drept dovada ca Sofi înțelege, dar ea e deja mare și cu ea am fost norocoasă. A fost un copil înțelegător și niciodată nu a insistat pentru nimic. Dar Noah e un pofticios fără pereche și mereu trebuie sa jonglez printre alei ca să evit magazinele astea.

Ultima picătură care a dus la scrierea acestui articol a curs azi. Eram la Muzeul Satului cu Sofia, și a dorit mult sa îl vadă pentru ca de ceva vreme tot avem discuții despre cum erau oamenii altă dată. Așa că am plecat doar eu cu ea, să avem și timp special și să putem povesti în liniște. A fost minunat.

Dar când eram aproape de sfârșit, mai aveam doar câteva bordeie de vizitat, am trecut de poarta unuia dintre ele și am simțit cum Sofia mă strânge tare de mână și tresare. După gard, pitită bine, era o doamna care vindea de pe o ladă niște cățeluși de plastic cât degetul meu mic – 10Lei. Nu-i trebuia Sofiei, dar doamna nu se lasă convinsa asa ușor. Le-a dat drumul sa latre, sa facă niște pași, ca uite ce minunați sunt.

Nu doar ca ne-a speriat, pentru că era clar că nu avea ce căuta acolo, nu doar că a insistat, nu doar că n-a înțeles că nu-i iese vânzarea, dar s-a și supărat când am rugat-o să se oprească. Tot eu eram neintelegatoare, chiar dacă ala era ultimul loc unde m-aș fi așteptat sa găsesc asa ceva.

Tare aș vrea să am o putere și sa pot schimba lucrurile astea. În alte țări parcurile sunt exact asta, spații verzi unde copiii aleargă și se joaca în liniște, unde cei îndrăgostiți se plimba mână în mână, unde iarba se calcă și se pun pături pe ea. În alte locuri de pe lumea asta mamele nu trebuie să se caute prin buzunare după bani pentru ca nu e nevoie de ei.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: