Ce faci când ai o zi proastă?

Ce faci când ai o zi proastă?

Astăzi am avut o zi din aia în care până la ora 9 simțeam deja că vreau să mă întorc din nou în pat și să mă trezesc mâine.

Doar că așa ceva se poate doar în altă lume cred, aici unde trăim noi trebuie să-ți dai un șut în dos și să-ți revi rapid. Avem deadline-uri, clienți și doi copii pentru care trebuia să fiu fresh până la ora 12. Așa că am tras o tură bună de plâns în bratele omului meu, apoi am plecat la mama și am mai continuat așa, mi-am sunat nașa și am făcut o ședință scurtă dar benefică de terapie la telefon (dacă n-aveți o nașă psiholog, faceți cumva și vă luați) și eram gata de drum.

Acum ceva timp cred că aș fi ținut în mine toată nebunia, mi-aș fi zis că sunt tare și că plânsul e pentru cei slabi și probabil că aș fi refulat când îmi era lumea mai dragă. Pentru că așa stă treaba cu zilele proaste, ele nu trec odată cu miezul nopții ci rămân undeva acolo și răscolesc și sapă până când devin încă o bila neagră pe care o cărăm în sacul din spatele nostru.

Lucrurile mici sunt cele pe care le ignorăm cel mai des. Știu că pe lumea asta sunt oameni cu probleme mult mai mari, dar niciodată să nu vă subestimați durerea. Oricât de mica ar fi pentru alții, pentru tine poate fi fix picătura care umple paharul.

Și nimic, niciodată, nu dispare pur și simplu. Îmbrățișați-vă zilele proaste, zilele de luni, zilele în care nu vă iese nimic, trageți un plâns bun, țipați puțin sau beți un pahar de vin. Orice vă ajută. Doar nu le lăsați să rămână acolo ca un moș bosumflat ce până la urmă tot își spune oful.

Să ne auzim cu bine mâine.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: