Nunta nu-i nici despre preoți, nici despre biserică

În contextul ultimelor zile mi-a fost dat să citesc sau să aud tot felul de articole și discuții despre oameni care nu mai cred în căsătorie. Cred că fiecare e liber să aleagă, nu degeaba ni s-a dat liber arbitru, iar la sfârșitul cursei, când tragem linie, și eu, și tu va trebui să trăim cu alegerile făcute.

Sper doar să alegeți corect pentru voi, să nu ascultați nici de trenduri, nici de dogme. Vă las mai jos părerea mea, de nevastă „tradițională”.

Cununia civilă e una, căsătoria e alta

Tot aud asta: „Nu am nevoie sa ma căsătoresc, nu ne leagă un act”. Precis, doar ca una nu merge fără alta. Noi am ales să facem cununia civilă cu 3 luni înainte de nuntă  ca să nu ne aglomeram în aceiași zi și cu botez, nunta & acte. Am fost o mână de oameni, am zis da (eu și el adică, nu toți la grămadă) și am plecat să mâncăm ceva. Și cam atât. Sofia avea atunci 4 luni și dacă am un regret acela e că nu am semnat actul ăla înainte să o nasc. Pentru că sunt extrem de mândră de omul pe care l-am ales, pentru că mi-am dorit din tot sufletul să îi port numele și pentru că am vrut ca și copiii mei să îl poarte.

La mine cu feminismul ăsta dus la extremă e mai greu, citiți aici dacă doriți să știți părerea mea.

Nunta la biserică.

Știți că e o vorba care zice să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa. Asta pentru că omul ăla din fața altarului, oamenii ăia din BOR, asta sunt – oameni. Și cine e fără de greșeală să arunce primul. Eu mereu am văzut preoții ca pe niște intermediari între noi și divinitate. Mulți poate credeți că n-aveți nevoie de așa ceva, că acea conexiune cu Dumnezeu n-are nevoie de ajutor. Dar eu vă întreb, de câte ori v-ați rugat singuri? De câte ori v-ați amintit să mulțumiți înainte să cereți? De câte ori ați cerut iertare înainte să iertați?

În lumea asta meschinå, aglomerată și zbuciumată avem nevoie de alți oameni, ca și noi, care să ne amintească de unde venim și unde plecam, ce contează și ce nu, când să ne oprim și când să mulțumim.

Pentru mine cel puțin, biserica a fost mereu locul în care intru și las la ușă tot sacul de griji, dureri, probleme. Și asta nu se datorează nimănui, de când mă pot aminti știu că am avut credință în suflet și asta m-a ajutat de foarte, foarte multe ori.

Sunt multe de discutat pe subiectul ăsta, doar e contestat de când e lumea, la propriu. Dar scopul meu nu e să vă fac să mergeți la biserica, ci să vă amintiti ca Dumnezeu nu e nici politică, nici bani, nici loterie. Dumnezeu e tot ce e. Dar fără oameni și locuri care să ne amintească de el, tare mi-e ca ne-am petrece viata pe la parade.

Și încă o întrebare mai am, retorica dacă vreți. De ce oamenii care nu se căsătoresc pentru ca nu cred în biserica, aleg sa își boteze copiii? De ce copii de atei sunt totuși botezați? Nu tot biserica e? Nu tot preot?

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: