CONCURS – Patru lucruri pe care nu le știai despre jucăriile copilului tău

 

Tot am auzit zilele acestea o expresie folosită tot mai des în rândul părinților: “eu nu sunt din ăla care pune muzică clasică copilului încă din burtă..”. Știu precis la ce se referă, nici eu nu sunt “din aia” deși mi se pare foarte cool să reușești să fii atât de implicat. Asta m-a făcut să îmi amintesc de perioada mea de școală  când mi-aș fi dori mai mult decât orice să pot cânta în cor. Era așa o chestie foarte importantă să poți să ajungi până acolo, doar că pe mine nu m-a ajutat niciodată nici vocea, nici talentul. Ca să scurtez povestea, am ajuns până la urmă la cor, doar că doamna profesoară mi-a spus că am vocea așa frumoasă încât îi eclipsez pe cei din jur, așa că la spectacle ar fi mai bine să mimez. Mulți ani am crezut că eu chiar sunt super talentată și mă visam pe scene mari.

 

 

Acum că am și eu la rândul meu copii, am vrut să văd cât de mult contează defapt muzica și în special jucăriile muzicale alese bine. Nu suntem părinți “din aia”, dar cred că toți vrem să știm cum să le oferim tot ce e mai bun. Iată ce am aflat:

  Jucăriile muzicale ajută dezvoltarea cognitivă prin îmbunătățirea memoriei

Deși mecanismul exact prin care magia de intamplă nu a fost incă identificat, se crede că ritmul muzicii creează conexiuni neuronale noi, ajutând astfel mintea bebelușului și mai târziu a copilului să se dezvolte mai rapid. Studiile au arătat că acei bebeluși și copii care au crescut înconjurați de muzică și sunete sunt mai inteligenți. Și cine nu vrea un bebeluș smart?

 

Melodiile pe care copiii le invată prin joacă sau pe care le aud constant creează niște modele în sistemul limbic care stau defapt la baza memoriei. De aici totul se rostogolește ca un bulgăre ajutând copilul să rețină informația fără prea mare efort. Sigur cunoașteți și voi mulți studenți care nu pot invăța fără muzică pe fundal. Tocmai pentru că muzica creează conexiuni și informația ajunge mai ușor acolo unde trebuie.

Dezvoltă motricitatea fină și grosieră

Atunci când cel mic se joacă cu un pian, de exemplu, e nevoie de coordonare mână ochi pentru a putea face muzică. Manevrarea lor presupune pentru cei mici atenție și îndemânare. Și nu e bucurie mai mare decât să vezi o față zâmbitoare atunci când se aude muzică din locul în care a apăsat cu multă concentrare.

Dezvoltă abilitățile sociale și totodată se produce conectarea cu noi

Atunci când sunteți pe covor, împreună la joacă, pentru copil nu există bucurie mai mare. Te privește cu ochii mari și între voi se produce conectarea aceea de care ei au atât de multă nevoie. Asociază muzica cu momentele în care mama sau tata erau acolo doar pentru ei.

Când doi copii se întâlnesc pentru prima oară, nu au nevoie de prezentări sau discuții, doar de joacă. Se privesc între ei, își urmăresc unul altuia mișcările și învață ce înseamnă să ai un partener egal și cum funcționează joaca în echipă.

  Îi învață răbdarea, o calitate tot mai rară.

Dacă la Sofia (6 ani) a trebuit să stau eu și să îi explic că uneori e necesar să așteptăm ca și cel cu care ne jucăm să termine ce are de făcut, la Noah (aproape 2 ani) a fost mult mai simplu. El a învățat împreună cu ea și de la ea că trebuie să ai răbdare până când jucăria va fi din nou liberă. A învățat să aștepte și să observe cum sora lui mai mare folosește o jucărie. Mai târziu am observat cum a procedat la fel și în parc sau la creșă.

Foarte importante sunt însă jucăriile pe care le alegem. Știu mulți părinți care sunt îngroziți de jucăriile muzicale, eu însămi am fost la un pas de a fugi de acasă de groaza melodiilor care se repetau iar și iar și care aveau un sunet atât de enervant încât mă deranjau chiar și pe mine, cea cu ureche muzicală inexistentă. Dar am descoperit că dacă suntem puțin atenți la ce cumpărăm, putem găsi jucării care fac muzică, nu doar zgomot. Fisher Price este un brand care de mai bine de 80 de ani aduce pe piața mondială jucării concepute special pentru a dezvolta abilitățile celor mici despre care povesteam mai sus. Jucăriile sunt atent concepute astfel încât să fie în primul rând sigure, folosind materiale de calitate, dar și super distractive pentru cei mici.

Jucăriile Fisher Price Ie-am descoperit pentru prima oară atunci când Sofia era micuță și m-au cucerit prin viziunea pe care o au: Cum știm care este cel mai bun mod de invătare pentru copii? Studiem modul de dezvoltare și cresetere a acestora. Și ascultăm experții: mamele și tații.

În perioadă următoare găsiți reduceri în magazine la toată gamă Râdem și Învățăm, jucării educative în limba română și super potrivite pentru Crăciun. Știu că nu s-a terminat nici Septembrie încă, dar orice părinte știe că atunci când cumperi din timp e mai ușor să găsești prețuri accesibile fără să faci rabat de la calitate.

Dacă vreți, puteți să aruncați un ochi și pe site-ul ACESTA, găsiți acolo toate jucăriile pe care le avem noi dar și multe alte modele Fisher Price. Trebuie doar să alegeți ce ar fi mai potrivit pentru micuțul dumneavoastră. Doar noi suntem experții, nu?

Impreuna cu Fisher Price, am pregatit pentru voi un concurs la care puteti castiga cate una din cele trei jucarii din video-ul nostru pe care să le testați împreună cu cel mic și care să aducă un zâmbet laaarg pe fața copilașului. Ce trebuie să faceți voi este să lăsați un comentariu la acest articol în care să îmi spuneți care credeți ca ar fi jucăria potrivita pentru copilul dumneavoastră din cele prezentate de noi în video si să dati vestea mai departe printr-un share. Strângem povești frumoase iar la sfârșit, pe 25.10, facem extragerea și aflăm la cine vor ajunge cadourile oferite de Fisher Price.

 

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

 

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

111 thoughts on “CONCURS – Patru lucruri pe care nu le știai despre jucăriile copilului tău

  1. Bună!
    Într adevăr, copii învață mult mai ușor pe/cu muzica. Băiețelul meu toată ziua fredonează și canta după pianul electric.
    Noua ne ar plăcea microfonul😍

  2. Super articol!! Suntem fani Fisher Pricer, de când am născut face parte din viața noastră și a celui mic . Pe lângă ca sunt educative și calitative, mai sunt și frumoase 🤪🤦‍♀️
    Ne place mult sa cântam , sa numărăm și culorile din acest motiv cred ca se potrivește Microfon Laugh & Learn pe lângă ca e cel care ne lipsește din jucăriile preferate 🙂 .

  3. Mi-a placut Microfonul Fisher Price.Mi se pare ca este destul de educativ pentru fetita mea.

  4. Cățelul pian cred că l-ar încânta pe băiețelul meu ,e fascinat de muzica ,de toat ce scoate sunete si ii place sa apese pe butoane să descopere sunete noi .

  5. Melcul cu.sunete si cuburi sunt convinsa ca l ar super incanta pe micutul meu Ianis

  6. Preferatul nostru este microfonul pentru ca am doua fetițe care toată ziua fredonează melodiile preferate din desene animate.

  7. Microfonul cred ca ar fii cel mai potrivit ar fi un cadou frumos de ziua lui fc 2 anisori pe 3

  8. Toate trei sunt frumoase si sigur i-ar place bebelusului meu,dar cred ca cel mai mult l-ar incanta microfonul.

  9. Ne plac jucăriile Fisher Price dar din toate adoram microfon fiindcă adoram sa castigam

  10. Noi avem deja multe jucarioare de la aceasta firma. Sunt foarte rezistente😄. Ne dorim microfonul. L-am avut dar a fost mai putin rezistent😊. Fetita noastra chiar l-a placut mult.

  11. microfonul cred ca este preferatul baietelului , un mare iubitor de muzica si dans 😅

  12. Bună! Cel mai potrivit pentru băiatul meu, ar fi pianul electric. Ii place tare mult sa repete după mine orice cuvânt. Are 1 an jumate și ne.am bucura enorm dacă am câștiga.

  13. Cred ca pianul cu acel cățeluș ar fi interesant pt bebelina mea, fiindca ii vor placea jucariile interactive, prin decembrie cand va avea 5 lunite. ♥️

  14. Buna! Ma regasesc in cuvintele tale pentru ca eu am fost pasionată și încă sunt de muzică! La noi se asculta radio-ul non-stop, se dansează și se intonează melodii cât e ziua de lungă. Nu că aș avea vreun Mozart pe acasa dar băiatul meu Marcus (4 ani) chiar iubește muzica și pot sa spun că am fost și eu o mamă „din aia” care a ascultat multă muzică clasică in sarcină dar acum … Marcus al meu iubește muzica populară:))) În concluzie, cred ca microfonul i s-ar potrivi, a mai avut unul dar l-a primit când încă era prea mic sa știe ce sa faca cu el și intr-o zi l-am găsit în acvariul broastelor țestoase!

  15. Microfonul chiar este pe lista de cumparaturi pentru gargarita noastra. Sunt foarte calitative produsele Fisher Price.

  16. Pentru că microfonul pe care îl are a suferit un mic „accident ” e următorul pe lista noastră de cumpărături mai ales că și.l dorește de ziua ei 😍Avem jucării de la fisher price și sunt f bune și calitative !

  17. Fisher Price este chiar una dintre cele mai bune firme in materie de astfel de „gadgeturi”. Avem si noi un pian similar. Ne place muzica. Deja incepem sa avem valeitati de mare cantareata😁. Un microfon ne-ar prinde bine.

  18. Super articol,felicitări! Noi avem o fetiță de aproape 2anisori care țopăie și dansează la orice sunet muzical😆 așa că microfonul ar fi super pt ea

  19. Mi-a placut Microfonul Fisher Price.Mi se pare ca este destul de educativ pentru fetita mea.

  20. Foarte calitative produsele acestea. Microfonul ar fi potrivit pt mica noastra cantareata.

  21. Catelusul pian va fi potrivit sa.l acompanieze pe bebe in descoperirea cifrelor si a literelor.

  22. Noi nu avem nimic de la aceasta firma, dar domnisoara a inceput sa fredoneze melodii…probabil i-ar placea un microfon🙈.

  23. Fetitei noastre, ca tuturor copiilor, dealtfel, ii place sa cante si sa spuna poezii. Deci, un microfon i-ar fi util.

  24. Toate imi plac si ni-i s-ar potrivi insa Pianul cu acel cățeluș ar fi interesant pt bebelina mea mica, ii plac jucariile interactive.

  25. Avand in vedere ca piticul meu e innebunit dupa jucariile tip pian, cred ca cel mai bine s-ar intelege cu catelusul pian.

  26. Microfonul. Am două fetițe „căntărețe „și ar fi super încântate de el

  27. Jucaria L& l player ar fi cea mai potrivita jucarie pentru baietelul meu care peste aproximativ 3 saptamani va inplini primul lui anisor

  28. Buna. M-am regăsit în ceea ce ai scris ,îmi place foarte mult să cânt,dar nu am voce . Bebele asculta încă din burtica muzica clasica,iar acum la 1 an e foarte pasionat să asculte muzică. Microfonul ar fi cel mai potrivit pt el. Mulțumesc !

  29. Piticul meu este mare fan al jucariilor tip pian, cu siguranta catelul pian ar fi pe placul lui.

  30. Un articol frumos si interesant .Tinand cont ca mai avem putin si implinim primul nostru anisor cea mai potrivita jucarie de care sigur vom fi foarte incantati este L & l player

  31. Cu siguranta ca fetiței mele i-ar plăcea cățelul pian. Sigur i-ar plăcea la nebunie să cânte, să dea paginile micii cărți și să asculte cântecele.

  32. Microfonul ne-ar placea. Am mai avut unul, dar ni s-a stricat. Oricum dansam mereu de zori pe muzica, asteptam sa mai stim canta. Avem doar un anisor jumate. 😊

  33. Catelusul pian sigur i-ar placea micutului David si l-ar putea acompania si fratii lui.

  34. Sunt foarte frumoase aceste jucării, dar cel mai mult ne place microfonul. Sper sa îl câștigăm.

  35. Sunt foarte frumoase aceste jucării, dar cel mai mult ne place microfonul. Sper sa îl câștigăm.

  36. Noua ne- ar placea Catelul, deoarece suntem 2 copii, unul chiar cu deficiente de vorbire.

  37. Sunt minunate jucăriile de la Fisher Price. Avem câteva jucării de la ei, senzație face o oală vorbăreață.
    Din video, ne.ar place microfonul pentru cea mare, care cântă toată ziua. Iar cea mică ar fi fascinată de cățel, mai ales că soră.sa nu prea o lasă la orga ei de jucărie și ea e fascinată de butoane și luminițe și cântecele 😁

  38. Pianul cu cățel , cred eu ca ar fi mai potrivit bebelina mele, care explorează totul în jurul ei

  39. Cățelul pian cred că ar fi cel mai plăcut pentru bebelușul meu. În ultima vreme am încercat să îi atrag atenția cu diverse jucării, dar încă nu avem succes. Avem în plan să îi cumpărăm și o salteluța de activități de la Fisher, să vedem cum se comporta.

  40. Clar microfonul! Fetita mea canta toata ziua, chiar ma gandeam sa-i cumpar de sarbatori un microfon 🙂

  41. Bună! Sunt sigura ca micuței mele i-ar plăcea pianul cățeluș. Noi adoram jucăriile Fisher Price, foarte calitative față de altele. Prefera noastră e galetusa în care se baga forme geometrice.

  42. Fetitei mele ii plac foarte mult jucariile Fisher Price. Avem carticica muzicala, fredonam toata ziua cantecelele de acolo, Borcanul cu biscuiti, ii place sa bage si sa scoata formele de acolo. De Catelusul Pian cred ca ar fi foarte incantata.

  43. Bună. Băiețelul meu ar fi incântat să câștigăm cățelul ce îl învață literele, cifrele și formele 😊 Mulțumim

  44. Consider ca cel mai potrivit pentru fetița mea este cățelușul pIan…Avem jucării fisher price și suntem tare încântate de ele

  45. Buna dimineața, super articol, super jucarii, cred ca a mea fetița va fi încântată de catelusul chopin. Mult succes in tot ceea ce faci.🤗

  46. Buna dimineața, super articol, super jucarii, cred ca fetiței mele i ar plăcea catelusul chopin. Mult succes in tot ce faci. 🤗

  47. Toate jucariile Fisher Price sunt frumoase si foarte utile. Noi avem cateva:telefon, cutia cu biscuiti,catelusul „Burtica”. Ne lipseste microfonul care cred ca o va incanta pe Bebe Tina pentru ca toata ziua canta la cele 9 luni. 😊

  48. Bună. Cred ca băiețelului meu i-ar plăcea cel mai mult microfonul. A avut mai multe seturi de piane și jucării muzicale, cu care chiar ii plăcea sa se joace, când era mai mic.

  49. Bună. Cred ca băiețelului meu i-ar plăcea cel mai mult microfonul. A avut mai multe seturi de piane și jucării muzicale, cu care chiar ii plăcea sa se joace, când era mai mic.

  50. Cred că Microfonul i-ar plăcea fetiței mele! E la vârsta la care începe să exploreze lucrurile, deci cred că ar fi foarte încântată de această jucărie!

  51. Cred că fetiței mele cel mai mult i-ar plăcea microfonul, deoarece este la vârsta când este atrasă de jucăriile cu sunete şi lumini.

  52. Microfonul Fisher Price, deoarece fetitei mele ii place sa cânte. Toată ziua ne încântă cu diverse melodii fie de la gradinita fie de la TV.

  53. Bună dragelor! Fetița mea de 9 luni, cred că ar fi încântată de toate aceste jucării minunate Fisher Price prezentate în videoclipul dumneavoastră. Avem și cățelușul vorbitor interactiv și toată ziua îl butoneaza și râde când îl aude vorbind și cântând literele și cifrele. Dansează când aude muzica de la el, e o simpatică :)). Dar cred că ar fi încântată de microfon. Ar fi super să își audă vocea ei înregistrată de acesta.

  54. Bună Amina! Fetiței mele cu siguranță i-ar face plăcere să se joace cu toate jucăriile prezentate în video. Deja avem cățelușul interactiv de la Fisher Price și e super încântată de el atunci când vorbește și cântă. Dansează când îl aude cântând și râde în hohote atunci când îl aude vorbind. Însă, cred eu că ar fi încântată de microfon, ar fi amuzant pentru ea să își audă vocea înregistrată 😍. Te pupam!

  55. Foarte interesant este articolul,și ai perfecta dreptate in ceea ce spui.Jucariile Fisher Orice sunt foarte frumoasa dar cred că „balerina” mea ar prefera microfonul😍

  56. Preferatul nostru este cățelușul pian, însă ei sunt așa de curioși încât oricare Dina este jucării s-ar părea atractive pentru copilași. Mulțumim pentru concurs!

  57. Micutei mele i-ar placea tare mult sa fredoneze la microfon cantacelele invatate la cresa.

  58. Pianul cățel cred ca îl încânta foarte tare deoarece e înnebunit după muzica.

  59. Fetița mea ar fii incantata de cățelușul pian😃Cu siguranță ar devenii jucăria preferată întrucât orice melodie,luminita o acaparează🤗🤩

  60. Sunt foarte frumoase aceste jucării, dar cel mai mult ne place microfonul. Noi nu avem nimic de la aceasta firma,probabil i-ar placea un microfon… Sper sa îl câștigăm…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: