Nouă luni sau mai puțin….

Mi a spus cineva mic, care s-a născut într-o lume mare, ca sunt cel mai perfect om de pe pământ.

Tot cineva mic ma iartă ori de câte ori e nevoie. Spune ca pentru ea sunt totul.

Pentru ca asta fac oamenii mici din viata noastră. Vin pe lume ca să vindece lucruri din noi, sa ne învețe cum sa fim oameni.

Partea grea e ca noi uitam. Ii purtam în pântec noua luni sau mai puțin, visam cu ochii deschiși la viata perfecta pe care o vom avea împreună, ne imaginam fiecare bucățică de piele, dacă închidem ochii auzim și primul „mama”.

Dar unde dispare magia?

Unde pe drum pierdem scânteia aia de la început, care ne ajuta în nopțile nedormite, în multele ore de plâns și legănat.

Ei tot plâng și când sunt mai mari, tot te supăra, tot au nevoie de atenția și de bratele noastre întinse.

Dar unde dispar ele?

Ce vânt puternic le închide? Pe bratele mamei care ar trebui sa stea veșnic deschise, mereu în așteptare de copil.

Nu știu astăzi sa va dau răspunsuri, am doar întrebări și eu. Ca dacă le-aș avea cu siguranță toți copiii ar fi veșnic fericiti. Ei nu se schimba. Sunt aceiași pe care i-am purtat noua luni sau mai puțin.

Noi ne-am schimbat. De ce?

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: