Viata fără telefoane. Voi cât ați putea rezista?

 

Eu sunt omul tehnologiei, de când mă știu. M-am născut în generația asta și eu simt cum parcă face parte din mine. Pe lângă că mă ține conectată cu voi și cu clienții, îmi si place să descopăr aplicații noi, tehnologii noi.

Când l-am cunoscut pe Lucian, soțul meu, eu aveam un BlackBerry care nu a rezistat prea mult, eram prinsă în vria iphoneului, iar el avea un Nokia gold ceva, nu mai știu numarul. Cert e că până acum trei ani nu a vrut să renunțe la telefonul cu „butoane”. S-a stricat bietul telefon și el tot căuta piese pe Olx, poate, poate îl resuscitează. Și acum zace într-o cutie prin dulap.

Nu mă înțelegeti greșit, e la curent cu tehnologia, acasă folosea tableta de ceva timp deja dar nu considera că trebuie să fie conectat în permanență. Asta până când au țipat clienții că le-ar fi mai ușor dacă ar răspunde pe WhatsApp și nevasta că ar vrea ca seara să nu lucram.

Și așa a ajuns soțul meu să moștenească telefoanele mele, pentru că refuza cu stoicism să dea banii pe așa ceva. Dacă sunteți curioși, am renunțat în primăvară asta la IPhone după… 10 ani cred. Nu aș da Huawei ul P20 pro pe nici un alt device. Dar o să revin cu un review complet după sărbători.

V-am povestit toate astea pentru că am citit zilele trecute pe Medium (o sursa foarte faina de articole din toate domeniile și ariile de interese, eu am aplicația pe telefon) despre diferențele care pot apărea în cupluri pornind de la percepția pe care o are fiecare vis a vis de tehnologie.

Oho, și încă cum. Eu privesc tehnologia și o folosesc 80% din timp strict ca o unealtă de comunicare. Restul 20% pleacă toate spre Grey’s Anatomy pe care acum l-am reluat în timp ce aștept episoade noi.

Pentru Lucian în schimb, procentajul e fix pe dos, iar asta poate fi obositor pentru partener, adică pentru mine.

Studiile arată chiar că femeile tind mai mult să folosească tehnologia pentru interacțiune socială, iar bărbații pentru relaxare.

La fel cum, doi parteneri cu percepții diferite, se pot găsi într-un impas atunci când stabilesc reguli pentru copii. Poate pentru unul dintre ei tehnologia nu prezintă un pericol, iar pentru celalalt e o limita care nu se trece. Aici cred că e importanta comunicarea de cuplu, și nu doar aici, în viață în general.

Eu recunosc ca în momentul ăsta, fără telefon aș cam fi la pământ. Nu neapărat că n-aș putea eu, că abia aștept vacanța de Crăciun ca să îl uit într-un colt, ci mai degrabă pentru că fără el n-aș mai putea nici lucra, nici scrie. Iar fără scris pentru mine nu se poate. Știți doar.

Deci voi cum stați la capitolul tehnologie?
Cât de tare ca certați de la „telefoane”? Acum e momentul sa va spuneți oful😂.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

 

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: