Cum a fost serbarea de la creșa daneză.

Ieri am fost împreună cu Noah la cea mai minunată serbare din cei 6 ani de când sunt părinte. Știți că v-am tot scris despre Creșa Daneză, Rodacie, locul unde oamenii ne arată zilnic că se poate.

Ne-am pregătit din timp pentru această serbare, adică deloc. Am primit un mesaj pe whats app cu două săptămâni înainte și unul cu o zi înainte in care am aflat toate detaliile.

Serbarea a început la 9:30. Da, ați citit bine, adică dimineața, când copiii sunt încă odihniți și relaxati, nu la sfârșitul zilei când energia lor este spre 0. L-am adus la creșă la ora 8, ca să poată lua micul dejun împreună cu colegii săi, să se conecteze cu educatoarele și cu locul, iar noi părinții am așteptat la parter în timp ce am servit cafea și ceai, prăjituri și cozonac pregătiți de doamna bucătar. Darrr surpriza au fost biscuiții pregătiți pentru noi de mânuțele copiiilor.

Boon, cu burta plină am urcat la etaj, dar nu înainte de a primii instructajul de la Mădălina, directoarea creșei. Telefoanele interzise pe durata petrecerii. Exista un fotograf pentru fiecare grupă care urma să surprindă momente dragi. Pentru început ne-am strâns fiecare în clasa sa, iar la venirea Moșului am stat cu toții împreună. În creșă sunt cam 30 de copii, 10 la fiecare grupă. Fiecare grupă 2 educatoare și o îngrijitoare plus o asistenta medicală care este în permanență în creșă.

 

Ei, noi ăștia 10 copii cu părinții din dotare, ne-am așezat pe jos, am cântat colinde TOȚI, fiecare pe limba lui sau deloc. Aveam și niște clopoței dar Noah a fost hotărât să nu îi folosească nici el, dar nici noi. A preferat să batem din palme și să se mute când la mine, când la Lucian.

Apoi a venit Moșul, ne-am bucurat de cadourile în care era o jucărie, o diplomă scrisă cu veselie și o mandarină. Fără dulciuri, fără ciocolată sau altele. Mi-nu-nat!

Ah, am uitat să vă spun că am primit și noi cadouri de la copii. O felicitare cu piciorușul lui Noah și un glob cu poza lui.

Zic eu că mă pricep la cuvinte, dar încă nu am reușit să le găsesc pe cele potrivite pentru oamenii de aici. Nu fac nimic excepțional, dar fac TOTUL, ne arata cum ar trebui defapt sa fie normalul. Cu atenție spre copii, cu dragoste și bunătate. Cu dimineți în care li se cântă la chitară în timp ce mănâncă, cu joaca afara în fiecare zi, cu povesti citite la culcare, cu muzică și blândețe. Cu respect și cu comunicare între noi, cu fermitate în respectarea regulilor care sunt puține dar atât de bine făcute în favoarea copiilor.

 

Vorba lui L, ne-am simțit la serbarea asta, ca într-o sufragerie, unde ne-am strâns prieteni la un loc să cântăm.

Eu le mulțumesc din suflet oamenilor din cresa, mi-au arătat în aceste trei luni ca de la portar pana la directoare toată lumea are o implicare 100% și atât de frumos direcționata spre copii. Mă înclin.

Acest articol nu este sponsorizat în nici un fel, Creșa româno – Daneza este una de stat, și slava domnului au o lista de așteptare de peste 200 de persoane. Eu l-am înscris pe Noah fix în ziua în care s-a eliberat certificatul lui de naștere.

Alte articole despre creșa si inscrieri puteți citi aici:

Din toamna la cresa daneza

Cresa daneza o alternatia a sistemului traditional

 

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  • 181
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: