Cum ajunge un copil crescut cu bonă?

Pana aproape de 7 ani am avut bonă, pe doamna Cornelia, o femeie simpatica căreia ii spuneam buni. În 91 când m-am născut eu mama deja lucra de ani buni, iar în perioada aceia a deschis o consignație la parterul blocului în care locuiam. Apoi au deschis tot felul de afaceri iar soluția a fost sa rămân acasă cu bona.

Acum asa ceva nu este neapărat o aroganta, dar în anii aceia era un lux. Nimeni nu se întreba ca acum ce va crede copilul, ce efecte va avea asupra lui. Soluția era sa îl duci la creșa, care erau oribile sau dacă erai printre cei norocoși, copiii plecau la bunici. Acum în schimb ne facem griji peste griji, mergem sa vizionam bone în agenții și cautam pana nu mai putem.

Vad în jurul meu multe mame care își fac mustrări de conștiința pentru ca nu pot fi lângă copii, altele care sunt detașate și relaxate, specialiști care spun teori despre ce e bine și ce nu. Sa va povestesc cum resimt eu aventura cu bona.

Aproape deloc. Am amintiri vii din perioada în care stăteam cu doamna Cornelia, bona mea, sau buni, asa cum am ajuns sa ii spun. Îmi amintesc ca făcea curat, îmi spunea povesti la culcare și ma punea sa stau cu fata la perete ca să adorm. Și cam atât. Deși petreceam peste 8h uneori cu ea.

Țin minte în schimb cum ma jucam cu mama în bucătărie, cum îmi citea cărți întregi la fiecare lingura de mâncare, cum ieșeam în parcul de lângă casa aproape zilnic, cum îmi puneam piciorul pe ea la culcare ca să fiu sigura ca nu pleacă. Și multe altele. Îmi amintesc cu plecam cu ai mei la munte sau la mare, dar nu îmi amintesc aproape deloc plecarea cu bona mea la Pașcani, defapt sunt aproape sigura ca toate amintirile de acolo le am din poveștile mamei sau din poze.

Acum am la rândul meu doi copii, și pot doar sa îmi imaginez ce efort a fost din partea mamei. Nu i-am simțit lipsa nici o secunda, ba din contra, copilăria mea e despre joaca cu mama, nu cu bona. Mama venea obosita după multe ore la munca, cu griji și probleme din toate părțile, dar era mama 100%. Nu am auzit-o pana târziu sa spună ca nu poate sau ca e prea obosita. Nu am auzit-o ca se simte rău sau ca ar vrea sa ia o pauza. Niciodată. Pur și simplu era acolo, omul meu de baza.

E bine sa crești un copil cu bona? N-as știi sa dau un verdict, tot ce știu e ca bona nu ar trebui sa înlocuiască o mama. Faptul ca bona sta toată ziua și se joaca cu copilul, petrece timp cu el, nu înseamnă că noi putem să venim acasă și sa ne odihnim. Sau putem, dar nu știu cum s-ar traduce asta mai târziu. Cred ca e pur și simplu o loterie pe care trebuie sa ți-o asumi, ca mai toate deciziile pe care le luam atunci când vine vorba de copiii noștri.

Și ca să răspund acum la întrebarea din titlu, cred ca la fel ca orice al copil. Cu condiția ca bona sa fie bonă și mama mamă.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: