Femeile însărcinate au superputeri.

E imposibil sa nu va amintiți momentele alea în care știați ca cineva mic creste la voi în burtica. Când am aflat ca sunt însărcinată cu Sofia eram sus pe un nor pufos. Îmi amintesc ca și eu, și Lucian, spuneam oricui ne ieșea în cale ca vom avea in curând o fetita cu bucle de aur. Nu știam știam, dar v-am zis ca mamele au super puteri.

La Noah am știut dinainte sa știu ca sunt gravidă ca voi avea un băiețel fix ca tatăl lui. Și fix asa fost. Un Capricorn veritabil când nici măcar medicii nu credeau ca voi duce sarcina pana la termen. S-a născut pe 23 decembrie, a doua zi din decada zodiei.

Nu degeaba se spune ca femeile însărcinate radiază. Atunci când porți în tine un copil e un sentiment care nu poate fi detronat de nimic. Ai sentimentul acela unic și inconfundabil ca poți muta orice munte, ca orice vis e doar la o indindere de mana distanta. Nu îmi spuneți ca n-ați avut sentimentul acela ca oricât de greu va fi, sigur va fi bine. Sigur ca suntem și speriate, dar asta ne face doar mai puternice și mai hotărâte sa apărăm omul din noi.

Și da, o gravida nu se contrazice niciodata. Nu pentru ca trebuie sa fiți mereu de acord cu ea, ci pentru ca are superputerile astea pe care nimeni nu ar trebui sa le uite. Când vine vorba de ea și copilul ei, mereu are dreptate.

Sa nu spuneți ca nu v-am avertizat. Femeile gravide au dreptate și atunci când nu au.

Dacă ți-am adus un zâmbet pe buze, o emoție în suflet sau o informație valoroasă, te rog să îmi dai de veste. Pagina de FB este aici: Amina Tomescu-BLOG

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: