Caracal ne învață că viața e mai mult decât reguli și legi.

Am urmărit zilele astea cazul fetei ucise în Caracal. Am avut lacrimi în ochi la fiecare rand citit. Mi-am luat copiii în brate ori de câte ori i-am întâlnit și n am putut nici sa mi imaginez ce simt acei părinți care nu vor mai putea face asta niciodată.

Ne chinuim cu toții sa aducem oameni noi pe lume, sa ii educam cum știm mai bine, sa le facem mofturile și poftele, sa le asiguram un viitor și sa ne bucuram de ei crescând. Apoi se întâmplă asa ceva și te gândești ca nici nu mai știi cum e mai bine.

Sa ii ți de mana pana la nunta? Sa ii lași liber și sa ii înveți ce? Sa sune la politie, sa caute ajutorul unui adult, sa aibă încredere în oamenii din jur?

Sau mai bine ii învățăm ca oricine poate fi un pericol? Nici asa nu e în regula.

Ce trebuie făcut e sa avem un sistem care sa ne apere copiii, sa devenim noi mai buni și mai atenți la cei din jur. Sa răspundem cu iubire în loc de ura, cred ca doar asa avem o speranța. Noi încă avem, copiii celor doua fete ucise nu mai au.

Spunea cineva în online ca ar trebui impusa din nou pedeapsa cu moartea. Nu cred asta, moartea e o cale de ieșire mult prea ușoară pentru cineva care e capabil de un astfel de sadism. Noi nu ne induram sa tăiam un copac din curte chiar dacă știm ca va face mizerie când va creste. Mintea mea nu poate cuprinde cum un OM poate ajunge asa.

Nu știu dacă rândurile de mai sus au sens sau logica, sunt pur și simplu revoltata, dezgustată, incapabila sa înțeleg cum politia aștepta liniștită după un gard în timp ce acolo un copil își dădea ultima suflare… N-ai nevoie de nici un mandat, de nici o lege, de nimic n-ai nevoie ca să salvezi o viata. Nu exista scuza. Unul din polițiști a zis ca ii era teama ca își pierde locul de munca. Pff…

Oricum, am citit mult despre subiectul rapirilor în ultimele zile și concluzia e ca sunt foarte puține lucruri pe care le putem face ca să ne apărăm copiii. Am sa le las mai jos cu liniuțe și am sa va rog sa NU UITAȚI niciodată ce s-a întâmplat la Caracal. Pentru ca fetele alea meritau mai mult iar noi toți trebuie sa facem ceva ca astfel de cazuri sa nu se mai repete.

– să îi învățăm sa NU vorbească cu străinii, indiferent despre ce e vorba.

-sa știe ca un adult NICIODATĂ nu cere ajutor unui copil.

-în cazul în care sunt luați sa strige „Ma fură”, nu doar sa urle.

-sa nu ii ținem într-o bula de cleștar și sa le spunem, pe înțelesul vârstei, ca astfel de cazuri se întâmplă și ca trebuie sa știm cum sa ne ferim.

-Nu ii lăsați nesupravegheati la joaca, în parc, în fata casei. Nu mai trăim vremuri cu cheia de gat.

Dumnezeu sa le odihnească în pace.

 

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: