Ne-am mutat în casă nouă. Povestea aventurii.

Daca urmariti acest blog al subsemnatei si pe Facebook sau Instagram, sigur stiti deja ca la sfarsitul lunii mai ne-am mutat in casa noua.

Am locuit un an impreuna cu sotul meu in apartamentul lui de „burlac”, la Perla. Cand am ramas insarcinata cu Sofia am stiut ca vreau sa ne mutam intr-o zona lipsita de aglomeratie, cu parcuri si verdeata, dar nu in afara orasului.

Asa ca ne-am mutat impreuna in Pajura, intr-un apartament micut, cu doua camere, unde am locuit pana acum.
Am stiut ca trebuie sa facem pasul mutarii atunci cand am inceput sa simtim ca e momentul pentru al doilea copil, desi eram si sunt si acum indragostita de apartamentul in care mi-am leganat copiii nopti la rand, in care stateam toti înghesuiți, nas in nas.

Nu sunt ipocrita si n-am sa spun ca m-as intoarce intr-o casa mica, sau la bloc. Doar ca am invatat sa apreciez toate ucrurile pe care le am, toate experientele prin care am trecut impreuna cu ei cred ca ne-au adus mai aproape.
Iar eu si Lucian stim sigur ca daca am fi avut o casa mare si tot ce ne doream atunci, relatia era alta acum. Stiti cum e, daca am reusit sa trecem impreuna prin greu, foarte greu uneori, la bine nu avem decat sa respiram fericiti la unison.

Asadar, cand am decis ca avem nevoie de un spatiu mai mare, am facut o lista clara cu ce ne dorim. Voiam o casa sau un apartament cu o curte mica, voiam sa fie in stare buna, gata de mutare. Voiam sa avem parcuri aproape, sa stam aproape de metrou, sa fim in oras dar feriti de aglomeratie si nu voiam sa plecam din zona de Nord.

Ușor, nu? Cand am inceput cautarile ne-am dat seama ca lista noastra de dorinte si bugetul nu prea faceau casa buna impreuna. Am vizitat multe apartamente in zone rezidentiale, case vechi si noi, dar niciodata n-am simtit ca acolo e acasa. Apartamentele pe care le-am vazut aveau ori curte, ori terasa, dar ne-am dat repede seama ca am vrea o casa pe pamant. Cum preturile in oras erau in perioada aia sus pe cer, am inceput sa cautam in jurul Bucurestiului. Dar cu copiii la scoala/gradinita in oras ne-am dat din nou seama ca viata la tara nu e o varianta pentru noi, oricat de frumos ar parea.

Intamplator am gasit casa in care stam acum, intr-o seara tarziu, pe ceva site de imobiliare. Eu eram satula de vizionari asa ca s-a dus Lucian singur a doua zi. Mi-a spus cand a venit acasa ca lui i-a placut mult, ca are potential mare casa dar ca vom mai avea ceva munca de facut. Cand am mers prima oara aici nu m-a dat pe spate, singurul lucru care mi-a placut a fost ca primul etaj era gata, adica dormitoarele, si terasa de la al doilea etaj m-a cucerit din prima clipa.

Casa nu este exagerat de mare, dar suficient de spatioasa incat sa avem loc si noi si musafirii fara sa ne simtim inghesuiti. La parter avem o bucatarie, hol, o baie mare si livingul. La primul etaj avem doua dormitoare cu dressing comun si o baie, iar la al doilea etaj avem o garsoniera cu terasa. Am muncit in casa aproape 6 luni, si tot nu suntem „gata de poze” cum imi place sa spun. Practic am daramat toti peretii de la parter, am rearanjat planul casei si am extins bucataria. Vara asta am reusit sa facem intrarea in casa si baia de jos, mai avem de aranjat curtea si de terminat cu finisajele in interior (când zic finisaje ma refer la partea aia cu decorațiuni care face dintr-o casa- „acasă) si vom putea spune ca am terminat pentru o perioada. O perioada scurta pana cand vor creste copiii si vom extinde si etajul al doilea doar pentru ei.  Da, o sa urc copiii sus ca sa treaca pe la mine atunci cand pleaca de acasa.:)) Teoretic puteam sa ne mutam din prima zi, dar ne-am gandit ca e mult mai greu sa faci modificari in timp ce locuiesti acolo, asa ca am profitat si am facut schimbarile pe care ni le doream inainte sa intram in ea.

Nu am lucrat cu agentii imobiliare, cu tot respectul pentru meseria asta dar in zilele noastre daca ai ceva timp la dispozitie cam toate anunturile pot fi gasite si online. Cu siguranta ar fi fost mai lejer cu un agent imobiliar, dar noi am zis ca mai bine pastram banii pentru modificarile din casa.

Nu v-am spus de zona, stam in aropierea parcului Bazilescu, intr-o zona plina doar de case, cu alei lungi si inverzite, cu metroul la doua strazi de casa dar totusi suficient de aproape de oras incat sa nu pierdem o viata in trafic.

Desi a fost extrem de mult de munca, suntem fericiti ca am reusit impreuna. N-am sa uit niciodata cum faceam bagaje cu copiii dimineata, la pranz cat ei dormeam eu duceam valizele in masina si cand se trezeau ei plecam la casa si le puneam pe toate la locul lor. Am pus si gresie, si mozaic, am pus si plinte si de toate. Dupa ce prima echipa de muncitori a dat bir cu fugitii (si cu banii) am hotarat sa ne facem noi toate. Traiasca tutorialele de pe youtube si angajatii draguti din Leroy Merlin. :)) Si soțul meu împreună cu socrul. Cea mai tare echipa.

Daca ar fi sa va dau un sfat acela este sa nu faceti nici un compromis atunci cand va cautati o casa. Daca aveti timp si rabdare pana la urma va aparea casa pe care o visati la momentul potrivit. Tin minte ca soacra mea mi-a spus acum 2-3 ani, cand eram dezamagita ca tot nu gasesc nimic care sa ne placa, ca va veni o zi in care am sa stiu ca aia e casa mea. Si asa a si fost.

Articolul asta știți ca ma tot chinui sa îl scriu de ceva timp, dar abia acum câteva zile, stand seara în curte cu Lucian, am avut senzația de liniște, de acasă la mine.

Dacă aveți și alte întrebări legate de subiectul acesta pe care eu nu le-am acoperit în articol va răspund cu drag.

Va salutam de la numărul 3, oare e semn?

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: