Gelozia dintre frați. Pe cine iubești mai mult?

 

 

Sâmbăta trecuta am fost invitata la #epictalk, una dintre cele mai faine conferințe la care am participat. Inițial voiam sa fac un singur articol dar după ce am plecat de acolo am realizat ca informația e atât de faina și de valoroasa încât era păcat sa le adun pe toate la un loc, în graba. Ce mi-a plăcut cel mai mult este ca nu au vorbit doar din cărți și studii, au venit cu perspectiva personala care este atât de valoroasa, înțelegi și simți lucrurile altfel. 

 

La următoarea ediție va anunț din timp ca să puteți merge, în loc de 700 de oameni în sala sa fie 2000. E nevoie de astfel de energie. Și gândiți-vă ca m-am dus cu o migrena îngrozitoare, dar am spus ca orice ar fi ma ridic și merg. Nu ma gândeam ca rezist pana la sfârșit, dar am ținut cu dinții sa ii aud pe toți vorbind. 

 

 

Astăzi va povestesc despre Diana Stanculeanu, psiholog, care ne-a povestit  despre relația dintre frați. Pe Diana am auzit-o vorbind de multe ori, mereu mi s-a parut ca are un discurs echilibrat, fara retete de succes sau judecati. Incerc sa aduc catre voi informatiile cele mai importante rostite de ea, dar va spun ca e super important si sa fiti in sala la astfel de evenimente. Asadar:

 

-Studiile arata ca în medie, pana la vârsta de 10 ani, între frați exista pana la 6 conflicte/h. Bine ca ne spun si studiile, ca sa nu mai credem ca doar la noi acasa e razboi.

 

-Frații se nasc în rivalitate, e un dat, relația pe care ei o construiesc depinde doar de noi părinții. 

 

-„Dar nu e corect, Mami” se traduce în „îmi e frica sa nu îl iubiți mai mult pe celalalt.” Asta cu “nu e corect” am auzit-o de atateeeaaa ori, de la amandoi, iar atunci cand am auzit-o pe Diana ca a spus asta pe scena imi venea sa o pup. In primul rand pentru ca desi intelegeam instinctiv mesajul din spatele vorbelor, ma gandeam ca ar trebui sa se opreasca candva. Ea ne-a spus ca e treaba pe termen lung spre foarte lung, trebuie doar sa avem sacul cu rabdare plin.

 

-Majoritatea fraților se nasc cu temperamente diferite. În general copiii sunt pedepsiți pentru temperamentul lor, iar asta e ceva ce ei nu pot controla, cel puțin nu pana în adolescenta. Daca ma intrebati pe mine eu le-as da credit pana mai tarziu, in adolescenta oricum majoritatea habar n-au cine sunt cu adevarat, cauta sa se regaseasca, e o lupta continua in acei ani.

 

-Când copilului i se face teama ca va fi iubit mai puțin, dacă noi „dam milităria jos din pod” e fooooarte probabil ca acelui copil sa i se întărească temerile. Acolo e baza geloziei, teama care o hrănește, și tot ce putem face este sa ne conectam cu ei și sa ii înveli cu emoții pozitive și blândețe. 

 

-Diferența de varsta este iar un factor major, cu cât cei mici sunt mai apropiați de vârstă ei se joaca mai mult iar jocul și joaca știm ca rezolva orice. Greutatea apare pentru părinți. Atunci când diferența e puțin mai mare , amândoi vor trebui la un moment dat sa aștepte. Copilul mai mare trebuie făcut cu grija sa înțeleagă ca știm ca este foarte importanta nevoia lui, dar acum exista cineva mai mic care încă nu a învățat așteptarea. Mesajul ar trebui sa fie: am încredere în tine ca ești suficient de mare încât sa aștepți. Are legătură defapt cu stima lor de sine, sa se simtă importanți pentru mama și tata. Dacă ei simt asta, pot aștepta oricât. 

 

-Rivalitatea dintre frați poate fi combătută doar construind o puternica relație între ei. Cum? Construind noi în primul rand o relație frumoasa cu fiecare în parte și evitând sa luam rol de judecător sau arbitru. Mai degrabă sa fim interpreți între ei: acum ești un frate rău (fraza pe care o aud aproape zilnic) a se traduce în „te rog, am nevoie de timp pentru mine.” 

Cel mai ușor facem asta stand cu ei, pe jos, la joaca, gestionând comportamentele lor. 

 

-Diana ne-a mai spus și sa nu cerem de la copii empatie. Pana în vârstă de 7 ani nu sunt capabili de asta. Nu stiu exact la ce s-ar referit, dar pe cuvant daca Sofia n-a fost zana empatiei de cand a venit Noah, dar si inainte. Nici eu cred ca n-as fi avut rabdare sa imi traga unul mic de toate alea non stop, sa urle zi si noapte. Ea mereu spunea: “Lasa-l mami, e mic inca, nu stie, se face el mare si o sa inteleaga.” Data viitoare cand o “prind” pe Diana o iau la intrebari.

 

-Rutina le oferă siguranță și stabilitate și harjoneala scade anxietatea, aduce râsete și copiilor le creste încrederea în ei mai ales când aduc în fata noastră emoții negative. Mai ales atunci au ei nevoie sa fie acceptați și înțeleși.

 

-Apoi ne-a povestit cum pentru ea, ca sora mai mare, a fost greu. Și recunosc ca și pentru mine asta a fost cea mai mare grija atunci când am ales sa mai facem un copil mai ales pentru ca eu sunt singura la parinti. Al doilea copil în familie este o alegere pe care o facem noi părinții, din motive diferite, dar copilul cel mare nu știe ce va urma și nici nu este alegerea lui. Practic aducem un alt om în casa despre care el aude non stop ca trebuie iubit. 

 

Nu, iubirea de părinte e acolo, dar iubirea de frate e ceva ce creste cu fiecare zi. Sofia a avut o perioada, în jur de 6 ani, când voia sa povestim zilnic despre ce am simțit eu când l-am adus pe Noah acasă, cum am putut sa o iubesc în continuare și pe ea dar și pe el, ma întreba din nou și din nou ca la detectorul de minciuni. Se asigura ca ori de câte ori as spune povestea e aceeași. 

 

-Diana spunea ca diferența ideala dintre frați e mai mica de 1 an și jumătate, sau mai mare de 4 ani. La mine au fost fix 4 ani și o luna și mi se pare diferența ideala. Ea era suficient de independenta încât sa pot sa ma descurc și cu Noah, dar suficient de mica încât sa se poată juca împreună acum (7 ani ea, 3 ani Noah). 

S-au certat? Dar și încă cum. Fiecare încearcă sa câștige măcar o pătrațica în plus în fata noastră. Sa fie unul mai cu moț. Doar ca noi avem o politica diferita în casa, dar care pare sa funcționeze. Noi nu ne băgăm între ei decât dacă se lovesc sau se jignesc. 

 

Și atunci ei încep, dar ea m-a lovit prima, dar el mi-a tras jucăria, etc. Și atunci le spun doar atat: NICIODATĂ nu răspundem cu rău, la rău. În momentul în care ai vorbit urat înapoi, ai lovit înapoi, atunci îți pierzi dreptatea. Sofia a experimentat asta și pe pielea ei la scoala și a văzut ca ea e certata pentru ca alții pornesc răscoala. Și asa e și în viata, dacă poți sa eviți un conflict, sa pleci de lângă oamenii violenți, atunci pleci. Diplomația și respectul țin de tine, nu de cum sunt cei din jur. Si nu poti sa elimini un comportament negativ decat prin blandete.

Asta pot sa garantez.

 

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: