Copiii lipici. Aveti si voi acasa?

Stiti cum eram noi acum 6 luni? Moamaa, in culmea fericirii. Am zis gata, barbate, ne-am luat casa mare, fiecare cu camera lui, cu spatiul lui, suntem liberi ca pasarile cerului.

Le-am gandit copiilor camera, am asezat temeinic jucariile frumos pe rafturi, cartile aliniate. 

In prima seara in casa noua am si baut un pahar de vin in cinstea acestei reusite. Ne simteam liberi, din apartamentul nostru micut unde toti eram peste tot, unde faceam coada la baie, noroc ca asta micu inca are scutec ca altfel nu stiu ce ne faceam. Bun, deci s-a inteles? fericirea era la cele mai inalte cote.

Stiti cat a durat? Pana dimineata.

Amandoi au migrat direct la noi in pat la 6 dimineata, apoi tup tup tup jos dupa noi jos. Apoi dupa noi in bucatarie, dupa noi in curte, dupa noi la BAIE! Say what? Adica spatiul asta a fost doar asa, un miraj in desert? Mda. 

Intre timp jucariile au coborat rand pe rand in living, apoi si mobila de jucarii cand am realizat ca e mai obositor sa le urc sus pe scari in fiecare seara decat sa le aduc pe toate jos. Fix inainte sa vin  in dormitor la laptop sa lucrez pentru alt articol, domnisoara se juca ceva de-a scoala in hol, la oglinda. Am zis, asta e momentul, fug sa lucrez putin. Hai ghiciti cat a durat pana sa se intample asta:

6 minute. Ca m-am uitat special la ceas. Ceea ce oricum este un record.

 

Treaba asta m-a facut sa inteleg ca indiferent cat de mare e lumea lor, ei graviteaza tot in jurul nostru. Si asta e fantastic si obositor in aceiasi masura. Doar ca obositor si fantastic e doar acum, ca se fac mari, pleaca pe drumul lor si pot doar sa imi imaginez cat de teribil de dor ne va fi.

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: