Plecam în excursie pe 14 decembrie! Cine vine cu noi? 

 

Exista cineva pe aici care încă nu știe ca eu sunt înnebunită după sărbătorile de iarna? Crăciunul în special mi se pare cea mai frumoasa sărbătoare din toate timpurile, e plina de magie. Îmi place sa decorez casa, sa miroasă a cozonaci și sarmale iar anul asta ne-am propus sa avem un brad uuuriasss, ca în povesti. 

Darrr, inainte de asta, plec alături de Sofia într-o super excursie cu trenul. Este vorba despre KIDO EXPRESS WINTER EDITION, o excursie de o zi cu trenul pana la Sinaia unde ne așteaptă multe activități și distracții. Atunci când i am spus Sofiei ca plecam la munte cu trenul a fost wooowww, cu trenuuull?? Și atunci mi-am dat seama ca ea a mers o singura data cu trenul, când avea 4 ani cred, din localitatea în care sta soacra mea pana în Veneția. Un drum de circa 20 de minute, cred, pe care l-a uitat complet. Eu în copilărie îmi amintesc multe drumuri cu trenul, București-Timișoara, la bunica. Erau cele mai așteptate călătorii pentru ca la bunica începea cu adevărat vacanta pentru mine. Acolo am legat cele mai frumoase prietenii, am trăit prima „iubire” și aveam libertatea de a sta cu copiii pe strada pana târziu în noapte ceea ce la București după cum poate știți era aproape imposibil. 

Și mi se pare super tare ca exista astfel de inițiative, măcar asa sa le putem oferi copiilor experiente de genul acesta. Trenul pleacă dimineața la ora 8 și merge cu viteza spre atelierul lui Moș Crăciun urmând sa avem parte de o zi întreaga de răsfăt și pentru copii dar și pentru părinți. 

În excursie va așteptăm și pe voi, mai multe informații despre bilete și alte detalii puteți sa aflați de AICI. Voi ce amintiri aveți cu trenul? 

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: