Rutina noastră de seara, pas cu pas, de la naștere pana azi, la 7 ani.

După ce am publicat articolul-interviu realizat împreună cu Ioana Stanescu, consultant în somnul bebelușilor am primit câteva întrebări legate de felul în care îmi adorm copiii. 

 

E adevărat ca  avut și ceva noroc pentru ca amândoi copiii au dormit foarte bine, dar cred ca la norocul acesta au contribuit și câteva obiceiuri de la care noi nu ne-am abătut. 

 

Amândoi suntem niște petrecăreți, ne place sa pierdem nopțile și sa dormim pana târziu dimineața. Dar atunci când am devenit părinți am închis acest capitol fără nici un regret. Nu definitiv, plănuim sa evadam cât de curând asa cum am mai făcut-o de câteva ori în cei 7 ani de când suntem părinți. Dar în rest programul lor a fost sfânt pentru noi. Pana la 2 ani amândoi copiii au fost în pat pana la cel târziu 19. Adormeau pe la 19:30. I-am și legănat pe picioare o perioada scurta, i-am și plimbat prin casa, toate astea ca o trecere lina spre îmbrățișarea mamei din pat. 

După 2 ani i-am culcat pe la 20. Iar asta se întâmplă și acum, la cei 7 ani ai Sofiei. E adevărat ca pe timp de vara ne mai lungim cât vrem, dar asta recent. 

 

O alta parte importanta din rutina lor de bebeluși au fost sunetele albe. Aveam o aplicație pe telefon care imita zgomotul alb, Sofiei ii plăcea aspiratorul, lui Noah fheon ul. A funcționat teribil de bine. Pana la 8-9 luni au adormit ca puișorii imediat ce începea „muzica” iar după aceasta vârstă m-a ajutat pe mine sa pot face treaba prin casa fără sa ii trezesc. Mai ales ca pe vremea lor de bebeluși locuiam într-un apartament micuț de doua camere. 

 

Apoi au fost poveștile. Nelipsitele povesti. Am început sa ii citesc Sofiei când avea un an și puțin. Era înnebunită după toate desenele din cărticele, o simțeam cum intra în fiecare poveste și trăiește magia de acolo. Apoi a crescut și a rămas la fel, Sofia încă mai crede în tărâmuri magice, în Moș Crăciun și prinți și prințese. Noah a intrat mai greu în hora cu cititul, dar cum puterea exemplului câștiga întotdeauna, pana la urma s-a îndrăgostit și el de poveștile magice. Ba chiar de multe ori la somnul de prânz chiar adoarme cu capul pe mine în timp ce îi citesc. 

 

Am inclus partea cu cititul în programul de somn pentru ca eu cred ca poveștile fac o trecere frumoasa de la lumea asta în cea a viselor. Plus ca e un moment de conectare unic de care sigur îmi va fi dor când vor creste. 

 

UN alt aspect important a fost lumina din camera. Am avut în toată casa draperii blackout pentru ca am vrut ca ei sa știe clar când e momentul de somn și când e zi. Nu le este teama de întuneric, teama de întuneric este una dobândită, copiii nu se nasc speriați de întuneric. 

 

Ai mei au crescut, acum au 7 ani și 3 ani, și deși am locuit o perioada lunga într-un apartament micuț, eu și Lucian am ținut foarte tare sa dormim în continuare împreună. Au știut întotdeauna ca stau cu ei doar pana adorm, apoi ma duc în patul meu. De când ne-am mutat în casa noua, a fost o perioada mai dificila pentru Sofia care a vrut musai pat etajat, iar casa fiind destul de mare cred ca i s-a părut ca e prea departe de mine. Ma trezeam cu ea pe scări ca ma cauta sau se trezea plângând. Ma întorceam cu ea în dormitor, ea în patul ei, eu stătea în patul de jos pana readormea. Ușor, ușor, am trecut și peste perioada asta. Cat timp am sa mai fac asta? Sa stau lângă ei în camera pana adorm? Habar n-am, probabil ca pana când îmi vor cere ei sa stea singuri. Nu ma grăbesc deloc și nicăieri. Ba din contra, ador sa ii simt cum respira tot mai încet pana adorm și devin îngerași. 

 

Dar cel mai important lucru pe care l-am făcut de fapt a fost sa fim constanți. Nu ne-am abătut de la programul lor, nu ne-am culcat fără zgomote albe, nu ne-am culcat fără povesti și nu am cedat niciodată când ai protestat ca vor una sau alta. Știam ca e spre binele lor dar și al nostru. Pentru ca eu cred ca deși întotdeauna trebuie sa ii punem pe ei pe primul plan, uneori trebuie sa alegem și ce este bine pentru noi. Dacă eu nu ma odihnesc noaptea nu pot sa fiu nici mama aia mișto care se joaca cu ei, nici soția aia faina care își ia barbatul în brate când intra pe ușa. 

 

Cred ca fiecare familie are nevoile ei, fiecare copil e diferit și fiecare relație de cuplu la fel. Dar oricum ați fi trebuie sa va găsiți drumul care va face pe toți fericiți. Și sa va țineți de el. Copiii au nevoie de reguli și rutina, nu le îngrădește caracterul sau ii face soldatei. Ba din contra, ii ajuta sa aibă ordine în viata pentru a putea fi ei asa cum sunt. 

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: