Uneori îmi programez mental timpul cu copiii.

Când am născut-o pe Sofia aveam 21 de ani. Probabil ca și mine mai sunt multe mame tinere. Atunci aveam un bussines al meu care merge bine, eram în anul 3 de facultate și foarte hotărâtă sa fac lucruri. Când am ținut-o prima oara în brate, îmi amintesc ca i-am spus lui Lucian ca vreau sa închid tot și sa nu mai fac nimic. Am vrut sa fiu mama ei și atât.

Eram noi doua, eram extraordinar de atenta la fiecare degețel ridicat, la fiecare expresie, fapt ce ne-a ajutat și ne ajuta și acum extraordinar de mult. O știu dacă e bine sau nu de cum intra pe ușa, după cum pășește.

Când ea avea aproape 3 ani, am început sa scriu aici, pe blog. Simțeam nevoia sa împărtășesc cu alte mame, sa povestesc din experientele și trăirile noastre și sa nu fiu singura. A fost un salt fantastic pentru mine, m-a învățat cat de mult bine îți poate face sa vezi și sa auzi ca nu ești singura care obosește, care are frici și griji.

Apoi blogul s-a transformat din pasiune în job part time, apoi am făcut un proiect cu fonduri europene, am muncit enorm 2 ani de zile ca să îmi arat ca pot sa fac și asta. Simțeam ușor ușor nevoia sa nu mai fiu doar mama, sa fiu și femeie și sa vorbesc și despre altceva decât despre copii. Și a fost fantastic.

Doar ca atunci când Noah a venit la noi în familie, eu aveam niște obiective setate: sa scriu în continuare pe blog, sa ma ocup și de firma, sa am grija și de relația dintre Sofi și el, sa fiu și soție. Lista de bifat era enorma, punea presiune pe mine. Nu am mai avut aceiași liniște și pace ca la primul copil. Timpul acela în care sa îl descopăr, sa fiu doar mama lui.

Asa ca ușor, ușor m-am trezit mult mai focusata pe ce am de făcut, decât pe ce simt. Pana într-o zi când am realizat ca ne jucam mult mai puțin, ca citim mai puțin, ca sunt mai puțin disponibila pentru ei.

Întâi m-am învinovățit, ca doar la asta suntem experte noi mamele. Apoi mi-am dat niște timp, am învățat sa ma iau asa cum sunt și am început sa ma așez lângă ei cu program.

Știu, pentru cele dintre voi care faceți asta în mod natural, felicitările mele, s-ar putea sa vi se para ciudat. Dar eu am avut nevoie ca în mod rațional sa ma așez pe covor și sa încep un joc. Sa știu ca nu ma ridic timp de 10 min, 30 min. Cat simteam ca pot sa duc în ziua aia.

Nu s-au întâmplat minuni peste noapte, încă mai am mult de lucrat cu mine, dar faptul ca am făcut un pas în spate, m-am uitat la ce nu merge bine, de ce nu merge, asta m-a făcut sa îmi dau seama ca sunt o mama grozava. Ignoranța și masca nu au ce cauta în relația cu copiii, iar un părinte care alege conștient sa fie cât de bun poate el, nu e altceva decât un părinte grozav.

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

%d blogeri au apreciat: