Povestea vieții noastre, pe scurt. Sau cum nimic nu e niciodată ceea ce pare.

După postarea din dimineața aceasta simt nevoia sa fac niște clarificări pentru ca ma gândesc ca poate pe aici sunt și persoane noi sau poate n-am știut eu cum sa va spun lucrurile mai precis.

Am 29 de ani peste 3 luni, sunt căsătorită de la 21, avem împreuna o fetita de 7 ani și un băiețel de 3 ani. Soțul meu este mai mare decât mine cu 14 ani. Asta e povestea în ani și cifre.

În realitate, ne-a unit o poveste de dragoste cum eu doar în filme am mai văzut, este omul care s-a schimbat la 180 de grade când m-a cunoscut. Eram aproape un copil când l-am întâlnit și am devenit femeie lângă el. Suntem perfecți? Absolut și cu siguranță că nu. Am construit și ne-am luptat mult, fiecare cu proprii lui demoni, ca să fim familia asta de azi. Încă facem asta de fapt. Ori de câte ori simțim ca ceva se fisureaza, ne așezăm la masa și vedem ce putem face, cum putem schimba, repara sau îndrepta.

Iubirea nu e usoara, iubirea nu e asa cum e scrisa în poezii sau jucata pe scena. Dar iubirea e ceea ce ne tine legați. Cred ca atât timp cât ne iubim putem sa mutam munții din loc. Uneori e greu, uneori suntem obosiți, dar nu ne dam bătuți.
Fix de asta va spuneam în postarea de azi ca e foarte important sa petreceți timp în doi. Pentru ca aveți datoria asta fața de sufletul vostru, fata de copiii voștri, fata de omul alături de care v-ați urcat în caruselul numit viata.

M-ați acuzat multe din voi ca vorbesc din povesti. Nu din realitate. Ca n-am trăit greutăți. Ca nu știu cum e sa n-ai bani, sa ai soțul plecat la munca sau sa mergi la job de dimineața până seara pe un salariu de nimic, ca m-am măritat cu un om cu bani și n-am trăit greutăți.
Nu datorez nimănui nici o explicație, asta cred ca e clar. Nimeni pe lumea asta, Blogger, vlogger, prieteni, părinți, nimeni nu datorează nimic nimănui. Dar sa va povestesc.

Vin dintr-o familie normala, nu pot sa spun ca mi-a lipsit ceva, ba din contra, mama s-a chinuit asa cum a știut sa nu simt lipsurile nici atunci când lor le-a fost greu. Ai mei sunt oameni normali, cu defectele lor, dar încerc sa fac pace cu toate, nu exista perfecțiune nicăieri. Apoi m-am îndrăgostit nebunește de cel mai deștept om pe care îl cunosc. Povestea noastră nu e pe înțelesul tuturor, știu asta, dar din clipa în care l-am cunoscut am știut fără urma de îndoială ca suntem făcuți unul pentru altul. Credeți că a fost simplu? Sau ca nu știu cum gândește lumea? Ohoo. Mi-a păsat? Deloc.

La câteva luni după ce l-am cunoscut firma lui intrase în faliment, la scurt timp am rămas gravidă cu Sofia (și nu, nu intamplator, a fost un copil dorit și așteptat) și cum va povesteam aici am hotărât sa închid și afacerea pe care o aveam eu. Credeți că e ușor sa fii însărcinată și sa pornești totul de la 0?

Dar Dumnezeu ne-a ajutat și am recladit totul din nou de la 0. Când Sofi avea un an și 2 luni el a plecat în Italia pentru a pune din nou pe picioare afacerea noastra. A fost plecat 8 luni de zile. Ne vedeam rar și era greu.
Tot ce avem noi doi azi e construit împreună, prin munca cot la cot. Nu sunt o femeie întreținută și nu cred ca poți sa te numești asa lângă omul pe care îl iubești. Dacă nu ne încadram în imaginea clasica de ea și elncare merg la job de la 8 la 18 nu înseamnă că nu muncim sau ca eu stau și ma uit la stele de dimineața până seara, eventual ma mai trezesc sa sau sfaturi când ma plictisesc. Dacă va povestesc din experienta mea o fac pentru ca știu câte mame am ajutat, știu cât contează sa vezi ca se poate, știu cât contează sa îți amintească cineva sa fii femeie sau sa petreceți timp cu cel drag. Știu, pentru ca trăim vremuri atât de agitate încât avem senzația ca tot ce contează e statutul, jobul, școlile private și vacantele de lux. Dacă nu le ai pe astea nu exista liniște și fericire.
Așadar, dragile mele, am avut și soțul plecat, am rămas și fără bani, ne-a fost și greu și ușor și de toate. Vorbesc în cunoștință de cauza. Sa nu credeți ca dacă vedeți acum ca avem doi copii frumoși, ca plecam în vacanta, ca ne-am luat o casa mare, o mașină nouă, sau ca am 29 de ani (aproape) astea au fost ridicate pe texte inspirationale. Nu. Au fost ridicate prin munca, prin oboseala, prin supărări. Nimeni pe lumea asta nu trăiește în basme. Doar pentru ca la alții e bine, nu înseamnă că nu le-a fost și lor greu cândva.

Încercați sa vedeți frumusețea vieții și raiul din ea. Sa fiti buni, sa nu mai judecați fără sa știți cu cine vorbiți, sa nu puneți etichete ieftine și sa aveți grija de voi. De omul de lângă voi, de copii, de părinți. Doar astea contează. Întrebați orice bătrân, ce contează mai tare pentru el. Anii munciti sau iubirile trăite?

Un LIKE&SHARE ajuta mereu.
fb-share-icon0
Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

⬇️Ești ceea ce faci acum, nu ceea ce spui că vei face. ⬇️

Instagram980
%d blogeri au apreciat: