Ce trebuie sa VREI când alegi scoala copilului tău. 

 

Sa aveți în minte o lista cu dorințele pe care le aveți atunci când porniți în căutarea scolii perfecte pentru copilul vostru. O lista cu toate dorințele și așteptările pe care le aveți de la scoala. 

Apoi din ea sa tăiați jumătate. 

Pentru ca scoala perfecta nu exista. Nici în București, nici în provincie, nici în alt oraș din lumea asta. Poate homeschooling-ul e o opțiune pt dvs, dar pentru noi nu a fost. 

Acestea sunt lucruri pe care le-am învațat nu din cărți, ci din experientele trăite cu fetita mea și cu fetita din mine, atunci când eram mica. Am schimbat 3 grădinițe și 4 scoli pana la vârsta de 11 ani. Grădinițele pentru ca pe vremea aia am avut ghinion de educatoare violente sau dezinteresate, iar mama nu a tolerat asta și bine a făcut. Scoala am tot schimbat-o pentru ca timp de câțiva ani ne-am tot mutat dintr-un oraș în altul. 

A fost teribil de greu pentru mine, nu înțelegeam nevoia mutările deși acum, adult fiind, înțeleg. Dar mi-am dorit pentru copiii mei acea stabilitate, acea invatatoare pe care sa o tina minte toată viata și de care sa își amintească cu drag. N-am găsit asta din prima, e adevărat. Dar Dumnezeu a fost bun cu mine și mi-a scos în cale invatatoare și scoala potrivita pentru Sofia. Nu perfecta. 

Toate imaginile din articol sunt făcute în școala Sofiei.

Nimic nu e perfect. Iar din cauza acestei fugi nebune de sistemul în care am crescut noi, din cauza acestei dorințe (deși justificata) de a le oferi copiilor ce noi n-am avut, poate un viitor mai bun într-o lume nebuna, poate dezvoltare emoțională, poate rezultate academice mai grozave, din cauza acestor lucruri uitam sa fim realiști și sa înțelegem ca ai noștri copii nu trăiesc într-o bula. Dacă ar fi sa o iau de la capăt, aceasta este lista reala pe care as vrea sa o bifez cu brio când caut o scoala:

-sa nu tolereze bullyingul. Aici puteți citi povestea mea din școală, cred ca e absolut necesar dacă nu vital pentru dezvoltarea lor sa se afle într-un mediu sigur, unde sa fie acceptați și înțeleși asa cum sunt. 

-sa fie atenta la nevoile emoționale a copilului pe etape de vârstă. De ce pe etape? Pentru ca un copil de 6 ani și unul de 8, deși aflați în aceiași clasa, au nevoi diferite. Și atunci este important ca scoala și învățătorul sa știe lucrurile acestea iar cerințele și așteptările sa fie pentru fiecare în parte.

-rezultatele academice sa fie ca o consecință a unei dezvoltării armonioase, nu o corvoada. Pentru ca am văzut, din păcate, cât de îngrozitor poate fi pentru copil sa facă sute de teme, sa care ghiozdane uriașe, sa fie certat pentru note, sa se urle și tipe în clasa, sa meargă la concursuri și olimpiade, sa rămână fără timp de joaca și fără pauze. Cred cu tărie și am toată convingerea ca un copil crescut cu iubire, care primește înțelegere, care are reguli clare si care e ascultat și înțeles va reuși infinit mai mult decât un copil care învață zilnic, care toceste cărți întregi dar care nu are nimic din cele de mai sus. 

-n-aș mai cauta o școală buna, ci o Învățătoare calda și pregătită. Pentru ca omul sfințește locul. Pentru ca un învățător „de poveste” face și mersul la scoala o poveste. 

-iar de pe lista mea sistemul tradițional este exclus pentru ca e imposibil ca un învățător, oricât de empatic și de pregătit ar fi, sa reziste și sa poată aplica ce știe el mai bine. Dar acest punct este strict o părere personala, bazata pe experienta noastră din trecut care bineînțeles nu e musai sa fie general valabila. 

Disclaimer: Sofia merge la o școală de stat în sistem waldorf, a fost un noroc sa găsim aceasta scoala, iar daca nu aflam despre ea cel mai probabil am fi mers către învățământul privat. Cred ca existe multe dezavantaje și acolo, dar regulile de mai sus se aplica indiferent de scoala pe care o căutați, de stat sau privata. 

Un LIKE&SHARE ajuta mereu.
fb-share-icon0
Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 thought on “Ce trebuie sa VREI când alegi scoala copilului tău. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

⬇️Ești ceea ce faci acum, nu ceea ce spui că vei face. ⬇️

Instagram980
%d blogeri au apreciat: