Vacanta în România – Mamaia

Și ultima parte a vacantei noastre la mare de anul acesta a fost la Mamaia. Ultima oara când am fost la mare la noi a fost acum 7 ani cred, Sofia avea câteva luni și am fost doar de dimineața până seara. Am mai fost înainte de asta de 2 ori cu gașca în adolescenta câteva zile și atât. 

Mergeam cu ai mei cât am fost mica, mica, pana pe la 7 ani, apoi am început sa plec și cu ei tot în afara tarii în vacante. 

Nu știu sa va spun exact de ce, îmi iubesc tara super mult, nu ma vad (încă) locuind în alta parte și cred ca exista locuri superbe și la noi. 

Anul asta am tot auzit-o pe Sofia spunând oare cum e mama la mare în România? 

Și recunosc ca m-a durut puțin sufletul. E tara ei, locul în care va creste și oriunde o vor duce pașii as vrea sa știe ce e frumos la noi. 

În articolul de azi am sa fac o excepție și am sa povestesc doar lucrurile frumoase, pentru care merita sa mergeți și pe litoralul romanesc. Ca pe cele urate și minusurile le-am tot auzit și le tot auzim intr-una. 

 

Drumul

Noi am ajuns pe litoralul romanesc din Bulgaria (despre ce am făcut acolo puteți citi aici și aici) asa ca am intrat pe la Vama Veche și am traversat practic toate stațiunile. S-a mers rapid, drumul a fost super bun, la fel și la întoarcere către București. Te face sa te întrebi oare cum ar arăta România cu autostrăzi între toate marile orașe? E de menționat și ca noi am circulat în timpul săptămânii, e posibil ca în weekend sa stea altfel treaba cu aglomerația. 

 

Cazarea 

Noi am ales sa stam la Hotel Parc, în Mamaia. Asta pentru ca știam ca vom fi în siguranță și ca personalul de aici respecta întocmai regulile. Am stat în apartamentul lor de la etajul 14 care este superb, cu o priveliște incredibila și un view superb. Apartamentul are living, doua dormitoare, doua bai cu dus și o terasa imensa cât tot apartamentul. 

Pe mine ma speria poveștile legate de serviciile oferite în România, dar la Hotel Parc chiar n-am avut de ce sa ma plâng. De la băiatul care te întâmpină la bagaje și pana la managerii hotelului, toți sunt solari și bucuroși de oaspeți. Hotelul este renovat recent și an de an aduc îmbunătățiri, iar dacă tot spuneți ca vreți sa susțineți economia românească atunci recomandarea mea e sa alegeți și cazarea astfel. Exista foarte mulți investitori străini la noi pe litoral, se construiește într-o disperare, iar cei care sunt acolo aproape de când e și Mamaia ar merita o șansă. Mai ales aici unde serviciile și confortul sunt foarte faine. Mai multe info despre hotel Parc și imagini găsiți aici, au și reduceri bune în perioada urmatoare. 

 

Plaja

La recomandarea unor amici am mers în prima zi la Amos Beach care arata tare fain, dar din păcate n-am mi prins locuri asa ca am luat-o ușor pe jos pana când am prins un loc la una din cele de lângă, am uitat cum se numea. Din nou, fiind în timpul săptămânii era lume putina, dar nu pot sa spun ca exista distanțare sociala, cum de altfel nu prea cred ca exista cu adevărată la mare. Poate doar dacă găsiți o plaja pustie. Dar sezloangele sunt puse la o oarecare distanta (nu chiar 2m) și oamenii sunt destul de retrași. Fiecare își vede de bucățică lui. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost marea. Nu îmi aminteam sa aibă intrarea asa lina și apa asa curata, sincer cu nisip fin. Mi-a placut mult, mult. Am fi vrut a doua zi sa mergem și la Cochilia, renumita plaja de la Tuzla dar din păcate n-am găsit locuri libere asa ca ne-am întors dimineața la Amos Beach unde a fost foarte fain și unde au și restaurant pe plaja unde se mănâncă super bine. 

Ce e cel mai important e ca celor mici le-a plăcut super mult, iar noi ne gândim serios sa plecam în curând din nou la drum. Dacă v-au plăcut articolele despre vacanta noastră stați aproape, presimt ca mai urmeaza❤️

Un LIKE&SHARE ajuta mereu.
fb-share-icon0
Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

⬇️Ești ceea ce faci acum, nu ceea ce spui că vei face. ⬇️

Instagram980
%d blogeri au apreciat: