Un an de școală online.

Acum doua săptămâni va spuneam ca începem scoala online, dar ca încă nu știu ce va urma. Ei, a venit și momentul în care am aflat ca scoala în varianta în care am crescut noi nu mai este o opțiune. 

În primul rand eu personal nu sunt de acord cu normele impuse, cu plexi și măști, cu distanțare de 2m și altele. Și nu sunt ok cu asta nu pentru ca cei mici nu s-ar acomoda, știm bine ca cei mici se adaptează muuult mai rapid decât noi și găsesc bucurie în orice. Nu sunt de acord pentru ca oricum sunt inutile. Ce copil sta 6 ore la scoala fără sa atingă alt copil? Dar la baie? Dar adolescenții? E o absurditate sa crezi ca un copil va respecta 100%, non-stop,toate normele acestea. 

Apoi mai sunt profesorii la care nu s-a gândit mai nimeni. Situația noastră punctuala e ca învățătoarea Sofiei are niște probleme de sănătate care nu ii permit luxul de a risca. Și o înțeleg. Ce apreciez cel mai mult e ca din spatele unui ecran femeia asta a făcut-o pe Sofia sa aștepte orele cu entuziasm și curiozitate. 

Curiozitatea e cel mai important dar pe care îl au copiii și care trebuie păstrată astfel încât sa poată pune întrebări și afla răspunsuri multă vreme de acum încolo. 

Pentru noi scoala online e (încă) un mic haos. Ușor, ușor, de la o săptămână la alta simt ca ne găsim un ritm oarecare. Totuși, încerc pe cât pot sa găsesc lucrurile frumoase din experienta asta asa ca am făcut o lista:

-avem cu toții un program clar, iar asta ne ajuta și ne structureaza

-mâncăm toți împreună de cel puțin 2 ori pe zi, ceea ce aproape ca nu se întâmplă deloc când mergea fizic la scoala

-avem mai mult timp, faptul ca nu mai petrecem ore în trafic ne permite ca Sofi sa facă mai multe activitati. Anul acesta va face balet de doua ori pe săptămână, pian și engleza. Nu am fi putut sa optam pentru atâtea activități dacă adăugăm orele de drum și aglomerația. 

-o sa fim amândouă acasă, singure, fiecare în spațiul ei, fiecare la scoala ei. E greu pe alocuri dar am încredere ca vom construi amintirii superbe. 

Nu știu ce va urma, cum va urma. Singurul lucru care ma sperie oarecum e lipsa de socializare, dar ma consolez cu faptul ca vede alți copii la activitățile pe care le face, ne mai intalnim în weekenduri cu prieteni și tot asa. Situația e dificila pentru toată lumea. Și pentru profesori, și pentru părinți dar mai ales pentru copii. Eu am încredere (încă) ca într-un fel sau altul o scoatem la capăt anul asta. Iar dacă într-o săptămână, doua, ma auziți ca va vaicaresc aici ca îmi pierd mințile, sa stiti ca iau în calcul și opțiunea asta. 😂

Voi ce așteptări aveți, dacă aveți? 

Un LIKE&SHARE ajuta mereu.
fb-share-icon0
Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fii primul care afla!

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

⬇️Ești ceea ce faci acum, nu ceea ce spui că vei face. ⬇️

Instagram980
%d blogeri au apreciat: